Acasă » Știri » Ce li se cere copiilor de 6 ani înainte de școală. Scrisoarea care a aprins internetul

Ce li se cere copiilor de 6 ani înainte de școală. Scrisoarea care a aprins internetul

De: Elisa Tîrgovățu 18/03/2026 | 18:41
Ce li se cere copiilor de 6 ani înainte de școală. Scrisoarea care a aprins internetul
Sursa foto: Pixabay

O scrisoare oferită părinților în cadrul unui eveniment de tip „porți deschise”, organizat de o unitate de învățământ din România, a generat numeroase reacții în mediul online. Documentul conține o listă de cunoștințe pe care copiii ar trebui să le aibă înainte de a începe clasa pregătitoare, însă a fost contestat de unii părinți, care consideră că solicitările sunt prea exigente pentru copii de doar șase ani.

Postarea a apărut pe grupul „Părinții elevilor din România”. Ulterior, spiritele s-au aprins și a început o întreagă dezbatere pe această temă. Părinții s-au arătat complet nemulțumiți de cerințele menționate.

Ce apare în scrisoare

„Bagaj de cunoștințe” este documentul care enumeră mai multe competențe pe care copiii ar trebui să le aibă înainte de a începe școala. În ceea ce privește limbajul, se precizează că școlarul trebuie să folosească fraze complete și să poată „ reproduce o poveste cunoscută”. În același context, trebuie să știe care este diferența dintre literă și cuvânt.

În zona de matematică, cerințele presupun ca un copil de șase ani  „recunoaște «numeralele» până la 10/31 și formele geometrice” și „realizează operații simple de adunare/scădere cu o unitate”.

Totodată, sunt menționate cerințe privind dezvoltarea emoțională și fizică, precum capacitatea de a se separa de părinți, de a recunoaște emoții sau de a ține corect creionul în mână.

„Aceasta hârtie s-a înmânat părinților la «porțile deschise» organizată de către una dintre școlile orașului. Ce trebuie să știe un copil înainte de a pași în școală. Neapărat și «numeralele». Observ că destui analfabeți funcțional din grup, habarniști de altfel în practică pedagogică și ce ține de o educație performanța, hăhăie ignorant.

Din cauza acestui «trend», cadrele didactice au ajuns sa spună copiilor de pregătitoare că ele nu au timp să îi învețe literele, cifrele și cititul și să-și ia meditator. Că ele nu pot ține clasa în loc din cauza acestor copii. Dacă tot trâmbițați cu vremea voastră, as dori să îmi amintiți când se predau literele, cititul, scrisul «pe vremea mea».”, scrie sub fotografia care a stârnit indignare, potrivit libertatea.ro.

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

În secțiunea de comentarii a postării au apărut mai multe mesaje transmise de părinți. Majoritatea a oferit feedback-uri negative cu privire la acest document.

„Da, se pregătesc din grădiniță, e adevărat. Dar și “clasa pregătitoare” ar trebui să însemne ca îi pregătește pe copii de școală!”,

„Adică să înțeleg că se exclud din start copiii din spectru, care nu recunosc bine emoțiile! Minunat! Nazismul modern.”,

„Doamne ferește… pai atunci pe copiii mei i-ar considera retarzi! La grădiniță în Germania da, este un fel de „clasa pregătitoare ” dar nici vorbă de scris numere, figuri geometrice etc… astea le fac în clasa întâi”

Potrivit recomandărilor Ministerului Educației, clasa pregătitoare nu este destinată copiilor care știu să scrie și să citească. Practic, este o etapă de tranziție între grădiniță și școală. Altfel spus, prioritatea cade pe dezvoltarea generală a copilului, nu pe performanțe academice.

CITEȘTE ȘI: De ce nu ar trebui abandonată scrierea de mână în școli

Lecții gratuite de înot pentru copiii din România. Când va începe programul național

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News