Mircea Lucescu a ajuns pentru ultima dată pe Arena Națională. Trupul neînsuflețit al celebrului antrenor a fost depus aici, iar toți cei care l-au iubit și îndrăgit pe gigantul fotbalului românesc sunt așteptați pentru a-i aduce un ultim omagiu. Numeroase personalități din lumea fotbalului au ajuns deja la Arena Națională, iar printre aceștia se numără și Gheorghe Hagi.
Fostul selecționer al naționalei României, al treilea cel mai titrat antrenor din lume, era internat la Spitalul Universitar de Urgență din București de pe 29 martie. După mai multe zile în care medicii au făcut eforturi pentru a-l salva, „Il Luce” s-a stins din viață în seara zilei de 7 aprilie. Acum, toți cei care l-au iubit și apreciat se pregătesc să îl conducă pe ultimul drum.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. Aici, toți cei care l-au iubit și apreciat îi pot aduce un ultim omagiu. Printre primii care și-au făcut apariția s-a numărat Gheorghe Hagi.
Moartea lui Mircea Lucescu a zguduit fotbalul românesc, iar Gheorghe Hagi a fost profund afectat de trista veste. Vizibil îndurerat și afectat, acesta s-a prezentat la Arena Națională. A adus o coronă din flori naturale, trandafiri roșii și albi, pe care este inscripționat mesajul: „O să fii mereu în sufletele noastre”.

Imediat după ce vestea tristă a decesului a fost făcută publică, Gheorghe Hagi a transmis un mesaj emoționant în memoria lui „Il Luce”. Acesta cu greu a putut să vorbească și să se adune.
„Nu îmi vine să cred. A fost pentru mine atât de important în viață. O persoană atât de dragă, care a avut încredere în mine de la început. M-a susținut mereu când trebuia. E mai mult decât un antrenor care a făcut performanță la un nivel istoric. E un moment greu, îmi pare rău, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!
A fost un părinte, un profesor, am luat multe de la dânsul. Speram să aibă puterea să treacă peste acest examen foarte greu, dar, din păcate, n-a putut. Nu pot să vorbesc, am fost un copil pe care l-a crescut. Vă rog frumos… A însemnat enorm pentru mine. A fost ca un părinte, mi-e greu să vorbesc”, a declarat Gheorghe Hagi, la Digi 24.
CITEȘTE ȘI:
Ce își dorea Mircea Lucescu de la fiul său, Răzvan? A dezvăluit totul înainte să moară