Văduva lui Mircea Lucescu a ajuns la Arena Națională. Imaginile durerii cu femeia care i-a fost alături antrenorului aproape 60 de ani

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională, iar toți cei care l-au iubit și îndrăgit pe gigantul fotbalului românesc sunt așteptați pentru a-i aduce un ultim omagiu. Nume mari din fotbal deja și-au făcut prezența la Arena Națională, iar în urmă cu doar câteva momente aici a ajuns și Neli Lucescu, cea care i-a fost alături lui „Il Luce” toată viață. Vizibil afectată, soția fostului selecționer a mers spre locul în care a fost depus sicriul.

Mircea Lucescu și-a dat ultima suflare în seara de 7 aprilie, pe un pat de spital. Acesta era internat la Spitalul Universitar, iar medicii au făcut tot ce au putut pentru a-l salva. Însă, în cele din urmă, trupul lui Mircea Lucescu a cedat.

Acum familia se pregătește să îl conducă pe ultimul drum. Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională. Răzvan Lucescu nu s-a desprins de lângă tatăl său, iar în urmă cu doar câteva momente la stadion a ajuns și soția lui „Il Luce”, Neli Lucescu.

Vizibil marcată și copleșită de suferință, cu pași nesiguri, Neli Lucescu s-a îndreptat spre locul în care a fost depus sicriul. Acesta i-a stat alături fostului selecționer și în ultimele clipe de viață, nepărăsind unitatea medicală până când acesta și-a dat ultima suflare.

Neli Lucescu a ajuns la Arena Națională /Foto: CANCAN.RO

Povestea de dragoste dintre Neli și Mircea Lucescu

În cei aproape 60 de ani de căsnicie, Neli Lucescu a fost omul care l-a susținut și ghidat în toate etapele carierei pe Mircea Lucescu. Mereu în umbra lui „Il Luce”, Neli a avut o influență decisivă asupra tuturor deciziilor majore pe care acesta le-a luat de-a lungul impresionantei sale cariere.

Povestea de dragoste dintre „Il Luce” și Neli Lucescu a început când aveau 22 și 23 de ani. Au crescut împreună, au trecut prin momente dificile și s-au sprijinit necondiționat. S-au cunoscut în vremea studenției, iar de atunci au rămas împreună, clădindu-și o familie frumoasă împreună.

„La cămin ne-am întâlnit, la cantina studențească. A fost interes la prima vedere… Nu vorbeam, dar ne-am urcat într-un tramvai. Eu eram în mijlocul tramvaiului, ea era în față. Ne-am uitat unul la altul, am văzut că are un bagaj în mână… Când ea a coborât, am coborât și eu, cu toate că eu nu trebuia să cobor acolo și m-am oferit să-i duc bagajul”, spunea Mircea Lucescu într-un interviu.

 

CITEȘTE ȘI:

Imaginile durerii cu soția lui Mircea Lucescu. Momente sfâșietoare după moartea marelui antrenor

Povestea de dragoste dintre Mircea Lucescu și Neli. Cei doi au fost împreună aproape 60 de ani

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Sânziana Buruiană, dezvăluiri despre viața de cuplu! Ce se întâmplă între ea și soț: „Nu mai avem timp”
Click.ro
Sânziana Buruiană, dezvăluiri despre viața de cuplu! Ce se întâmplă între ea și soț: „Nu mai avem timp”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ziua și scandalul la TVR. Pătraru denunță conflict de interese după interviul Monicăi Ghiurco cu Dan Dungaciu
Gandul.ro
Ziua și scandalul la TVR. Pătraru denunță conflict de interese după interviul Monicăi Ghiurco cu Dan Dungaciu
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare