Ce pățesc acum firmele care au donat bani pentru campania lui George Simion: „De luni a început să vină…”

George Simion, despre firmele care au donat bani pentru campania lui. Sursa foto: captură video

George Simion a spus adevărul! Ce pățesc acum firmele care au donat bani pentru campania lui? S-ar fi ajuns chiar și la amenințări la adresa familiei sale! Vă prezentăm cele mai noi declarații în acest sens!

Firmele care au contribuit financiar la campania electorală a liderului AUR, George Simion, ar fi devenit, potrivit acestuia, ținta unor controale din partea autorităților statului. Acesta susține că, începând de luni, instituții precum ANAF și Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) au demarat verificări la mai multe companii care ar fi susținut partidul.

„În continuare, genul acesta de atacuri și de intimidări continuă. Eu am făcut o postare și am spus: „E din melodia lui Radu al meu, nu-s în muiere cu năframă să mă dau de bună seamă, sunt voinic cu fruntea lată, nu mă dau pe voi o ceată”. „Vai, ce ai făcut? Ai jignit femeile?” Genul ăsta de minciuni o să cadă una după alta în următoarele zile și în următoarele săptămâni. Și măștile lor o să cadă. Eu nu sunt un laș. Asta am vrut să spun. Și o să rămân cu fruntea dreaptă. Și nu sunt amenințări față de unii care au trimis deja ANAF-ul, au trimis amenințări asupra familiei mele”, a mărturisit George Simion, potrivit Realitatea TV.

Citește și: CCR validează alegerile: Nicușor Dan e președintele României. De ce a fost respinsa cerea de anulare a lui George Simion

George Simion, despre controale

Printre exemplele invocate se numără și firme controlate încă din luna decembrie. George Simion consideră aceste acțiuni ca fiind parte dintr-o strategie presiune, despre care ar fi avertizat în trecut.

„La diferite firme (n.r. unde a fost trimis ANAF-ul. În luna decembrie la Gigi Becali. Da (n.r. firme care au donat la partid). De ieri, de luni. Și ISC-ul, la fel. Ăsta e genul de presiune și tocmai de asta am avertizat, am făcut o mică greșeală. Am zis că nu o să se atingă niciun fir de păr din capul susținătorilor noștri și că o să vă găsim și în gaură de șarpe. Am greșit că am zis gură de șarpe. O să vă găsim și în gaură de șarpe”, a adăugat liderul AUR.

Citește și: Călin Georgescu, prima REACȚIE după ce George Simion a pierdut alegerile prezidențiale 2025: ”Mă rog pentru Nicușor Dan”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!