Ce scria presa mondena despre high-life-ul din Romania in urma cu 100 de ani!

Cu toate ca atrage uneori critici vehemente, presa mondena din Romania are o istorie veche in spatele ei si gazetari faimosi in epoca lor si-au pus semnatura in publicatiile tabloide inca de la inceputul secolului trecut.

In 1912, revista “Furnica” (una dintre cele mai populare reviste umoristice din perioada regalitatii) facea o radiografie a presei mondene de la acea vreme si a high-life-ului bucurestean.

Era la mare moda in ziare asa-zisul “Carnet du high-life”, un soi de “cronica mondena” a zilelor noastre.

“Asa numitul Carnet du high-life a fost introdus pentru prima oara in presa din Romania de catre raposatul Claymoor, cronicar monden la ziarul L’independence Roumaine, despre care – mort fiind – nu putem spune decat bine, cu toate ca in viata se spunea despre el viceversa sau, ca sa zic asa, d’a-ndoasele”, scria „Furnica„.

Claymoor capatase celebritate la sfarsitul secolului al XIX-lea. Numele sau real era Mihail Vacarescu si provenea dintr-o familie aristocratica, fiind nepotul filologului si istoricului Ienachita Vacarescu.

Fusese mai intai ofiter de cavalerie si, dupa ce a parasit armata, s-a angajat cronicar monden si teatral la “L’independence Roumaine”, publicatie de limba franceza. Acolo, a lucrat 24 de ani.

In 1936, Constantin Bacalbasa l-a portretizat pe Claymoor in volumul “Bucurestii de altadata”: “(…) Era ziarist, dar prin nici o lature nu facea parte din lumea ziaristilor; traia in sanul societatii boeresti in care crescuse si careia ii apartinea. (…) Traia in mijlocul fustelor spre a putea izbuti cronicele sale lumesti. Si, in adevar, aceste cronice dedeau de minune si cu multa competenta descrierea tuturor toaletelor doamnelor la deosebitele serate. (…)

Rautaciosii afirmau ca omul avea aplecari femeiesti, dar ceea ce nu era o fabula e faptul ca atunci cand Claymoor lauda o toaleta sau recomanda o cusatoreasa, toata lumea buna adopta si cusatoreasa si toaleta”.

Mihail “Claymoor” Vacarescu avea sa moara la 60 de ani, in 1903, chiar pe treptele palatului redactiei “L’independence Roumaine”. In acea zi, predase spre publicare un articol despre un bal din „lumea buna” a Capitalei.

Dupa disparitia “parintelui cronicelor mondene”, acestea n-au incetat insa sa existe, ba, mai mult, la inceputul anilor 1900 impanzisera intreaga presa.

Cu ce se delectau cititorii in acei ani

In Romania, modelul “Carnet du high-life” fusese preluat de Claymoor din publicatiile pariziene (“Le Figaro” sau “Le Gaulois”), care alocau spatii ample mondenitatilor acelor timpuri.

“Claymoor ca si urmasii lui au fost siliti, in lipsa unei adevarate aristrocratii, sa transforme in hailaif plutocratia romaneasca (…)

Prin urmare in Carnet du high-life veti citi zilnic amanunte despre ziua cand Madam Vasilescu sau Georgescu obicinuesc sa nu-si bea ceaiul singure, ci sa le ofere cateva cesti si musafirilor nobili Ionescu si Niculescu; veti mai afla citind acest Carnet du high-life ce culoare avea la cutare bal sau reprezentatie teatrala rochea, parul, ciorapii si jaretierele doamnelor X, Y si Z”, se mai nota in “Furnica”.

Era, de altfel, si exemplificata, intr-un stil pamfletar, o asemenea cronica mondena: “Sarmanta si ravisanta M-me Jamanfis purta la ultima serata de la d. Cutare o coafiura blonda care o prindea mult mai bine decat cea neagra pe care o inaugurase la balul de duminica trecuta dat in saloanele d-lui Nustiucare.

Admirabilul par blond al d-nei Jamanfis, executat in atelierul coafeurului Dubluve, se armoniza de minune cu cascorseul sau al carui ton delicat si discret numai putini privelegiati au putut sa-l admire in acea seara, printre cari si subscrisul cronicar monden”.

Zilnic, cititorii puteau gasi “Carnet du high-life” inclusiv in presa considerata serioasa in epoca respectiva. “Adevarul”, un ziar care era organul socialistilor, al muncitorilor, al proletarilor, gazduia astfel de cronici.

Astfel, “Furnica” remarca pe un ton critic faptul ca “Zilele trecute a aparut in Adevarul o dare de seama despre o nunta… o nunta oarecare: nici mireasa nu era contesa, nici ginerica baron. Erau d-ai nostri”.

Revista indemna celelalte publicatii “sa ne mai slabeasca cu hailaiful Popestilor si al Vaxilestilor! Aceste simandicoase persoane, cari nu muncesc decat la baluri si foot-bal-uri, pot sa petreaca in isihiea pe care le-o permit averile lor capatate prin mostenire sau prin zestre.

Nu ma interesez deloc de grava chestie a culoarei juponului ce purta la un bal oarecare madame A sau de faptul importantisim ca monsieur B, un inutil rentier ori un obscure ofiteras, a onorat cu inalta lui prezenta alergarile de la Hypodrom”.

_______________________________________

CITESTE SI:

Cele 7 mistere ale catastrofei aviatice de la Balotesti care n-au fost elucidate nici dupa 20 de ani!

Ce superstitii si credinte existau in urma cu un secol! Romanii erau ingroziti la 1900 de strigoi, farmazoane si…

Adevarul intim despre Carol al II-lea! Marturia socanta a lui Vadim Tudor: “Regele Playboy avea barbatia cat o sticla de…”

_______________________________________

Unde se strangeau „mondenii” acelor timpuri

In ciuda acestor reactii, cititorii “devorau” in urma cu un secol cronicile despre „lumea buna„.

“Carnetul monden”, “Capitala”, “Ultima Ora” (care se tiparea la Craiova), “Ziua”, “Adevarul” sau “Viata bucuresteana” ofereau stiri despre “hailaiful” Romaniei, printre informatii politice, sociale sau economice.

Ziarele vremii povesteau ce se mai vorbea prin cafenelele si gradinile de vara pe care le frecventa protipendada Capitalei, cu ce mai mai imbracau doamnele sau domnii si ce spectacole se tineau la teatru sau Opera.

Ofiteri, poeti, avocati, pictori, oameni politici, doctori, boieri alcatuiau high-life-ul Bucurestilor, despre care presa scria cu lux de amanunte. In epoca, era faimoasa “Gradina Otetelisanu” de pe Calea Victoriei, unde aveau loc deseori dineuri si receptii, de la care cronicarii mondeni erau nelipsiti.

Ulterior, dupa ce proprietarii Gradinii au murit si au lasat averea unui Camin de fete, in apropiere s-a deschis o Terasa celebra (care rivaliza cu alte localuri, precum cafenelele Kubler-Imperial sau Gambrinus). Aici, erau zariti mereu, printre multi altii, Camil Ressu, Tudor Arghezi, Ion Minulescu, pictorul Iosif Iser, George Cosbuc sau compozitorul Alfons Castaldi.

Pe de alta parte, la Kubler, de pilda, erau clienti “de-ai casei” Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici, iar poetul Alexandru Macedonski isi petrecea timpul la Cafeneaua High-life, situata in zona Bibliotecii Universitare de azi. In aceste locuri se intalnea “spuma” Bucurestilor si nimic nu se intampla fara sa apara a doua zi in “Carnet du high-life”!

Mai mult, in acei ani (1910-1915), se tiparea “Almanach du High-life”, in care erau “inventariati” membrii de vaza ai societatii: profesori universitari, diplomati, politicieni, scriitori, bancheri, sculptori, ofiteri, ingineri, magistrati, jurnalisti, directori de companii nationale si multe alte categorii sociale sus-puse.

Lista acestora cuprindea 150-200 de pagini, iar fiecare persoana era prezentata in cateva cuvinte si, peste toate acestea, i se publica si… adresa unde locuia. Era un soi “registru” complet al personalitatilor momentului. Cine nu se regasea in el nu facea parte din high-life.

Era asadar un „titlu de onoare” sa fii pomenit in „Almanach du High-life„, printre miile de nume gasindu-se insusi prim-ministrul Titu Maiorescu, maresalul Alexandru Averescu (o figura marcanta a societatii) sau membrii uneia dintre cele mai bogate familii din Romania, Cantacuzino.

Prin urmare, presa acelor ani era cu ochii pe „lumea buna” a Capitalei si nu exista niciun eveniment insemnat (receptii, baluri, dineuri, serate, spectacole de teatru sau opera, curse de cai) unde cronicarii mondeni sa nu fie prezenti.

Ulterior, acestia comentau „la gazeta” tinutele cunoscutei doamne X sau dezvaluiau in detaliu amantlacurile influentului domn Y.