Prof. Vlad Ciurea a explicat recent, în cadrul unei emisiuni TV, ce se întâmplă cu creierul tău dacă nu dormi suficient. Medicul specialist susține că somnul este extrem de important pentru sănătatea creierului. Află de ce trebuie să te asiguri că dormi suficiente ore în fiecare noapte.
În cadrul emisiunii „Sfat de sănătate”, specialistul a discutat despre legătura dintre creier și somn. Lipsa odihnei are un efect negativ asupra neuronilor și a bunei funcționări a acestui organ.
Potrivit Prof. Vlad Ciurea, somnul este perioada în care organismul se reface. Este un proces vital prin care creierul se curăță și se regenerează. De aceea este foarte important să dormim suficient și profund.
„Celula nervoasă trebuie, exact ca și omul, să fie curată și frumoasă. Creierul lucrează continuu: auzim, vedem, gândim, vorbim, decidem. După ce l-am folosit toată ziua, trebuie să găsim soluția să îl facem tânăr și frumos a doua zi”, a explicat medicul pentru sursa citată.

Medicul specialist a vorbit și despre momentul exact în care creierul începe să se refacă. Este vorba despre somnul profund, cunoscut drept somn non-REM. Atunci când atinge această stare, creierul începe să elimine toxine și substanțe nocive acumulate în timpul zilei.
„Creierul trebuie curățat, iar asta se face numai în somn. Există somnul profund și somnul superficial, REM. Moțăiala nu este un somn odihnitor, ci doar un somn de protecție”, a spus prof. dr. Vlad Ciurea.
La polul opus se află lipsa somnului sau ore tot mai puține dormite în fiecare noapte. Este un trend alarmant al ultimilor ani, cauzat de dispozitivele mobile și de internet. Oamenii preferă să amâne tot mai mult ora de somn pentru a scrolla pe rețelele sociale sau a se uita la filme și seriale.
Specialistul susține că lipsa somnului duce la acumularea unor proteine periculoase în creier. Printre ele se află beta-amiloidul, asociat cu apariția bolii Alzheimer.
„Dacă neuronul nu se odihnește, apar niște proteine care blochează circulația informației în creier. Acest beta-amiloid duce la o boală foarte gravă, Alzheimer”, a avertizat specialistul.
În continuare, medicul specialist a mărturisit și cum ne putem proteja de demență sau Alzheimer. Vlad Ciurea susține că somnul profund și natural este principala armă în lupta cu aceste boli care nu pot fi vindecate. Degradarea celulelor nervoase este ireversibilă după ce se atinge pragul critic al Alzheimer-ului.
„Principalul medicament pentru ca să nu ajungi la Alzheimer este somnul profund fiziologic”, a concluzionat neurochirurgul.
În cadrul emisiunii, medicul a sfătuit românii să nu mai piardă nopțile și să se asigure că se odihnesc suficient în timpul nopții.
Medicul susține că intervalele de maximă activitate cerebrală sunt între orele 10:00 AM și 12:00 PM, dar și după-amiaza, între 16:00 și 18:00 PM. Așa că azi încearcă să te culci mai devreme!
CITEȘTE ȘI:
Cele 3 alimente care te fac mai deștept, potrivit faimosului neurochirurg Vlad Ciurea