Ce se întâmplă cu fiul Mădălinei Manole la 13 ani de la decesul care a tulburat România

Publicat: 21/04/2023 | 23:38
Mădălina Manole, alături de fratele și fiul său

Pe data de 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani, Mădălina Manole și-a pus capăt zilelor. La momentul acela, fiul artistei, Petru Mircea Jr, avea doar un an. În prezent, este un adolescent de 13 ani care îi seamănă leit mamei!

Ani la rând, Mădălina Manole și-a dorit să devină mamă. Visul i s-a îndeplinit abia la 42 de ani, când l-a adus pe lume pe Petru Mircea Jr. Din nefericire, n-a apucat să se bucure de el pentru că artista s-a ridicat la ceruri când cel mic avea doar un an.

Rămas orfan de mamă, micuțul a fost crescut de tatăl său, Petru Mircea, care nu s-a înțeles chiar bine cu familia fostei soții. Abia în 2018, instanța le-a dat dreptul rudelor artistei să îi vadă pe fiul Mădălinei Manole.

(CITEȘTE ȘI: Imaginile care rămân în istorie! Mădălina Manole s-a filmat înainte să moară. Detaliul tulburător pe care nimeni nu l-a observat)

Cum arată fiul Mădălinei Manole. Este leit mama sa!

Timp de ani buni, fostul soț al Mădălinei Manole a stat departe de presă și s-a ferit să facă declarații despre fiul său. Pe de altă parte, socrul lui a încercat, ani buni, să-i denigreze imaginea în spațiul public. Cu toată această situație dificilă, Petru Mircea Jr este un tânăr care a crescut mare, sănătos și care îi seamănă leit mamei!

Fiul Mădălinei Manole la 13 ani / Sursă foto: Facebook

„Nimeni n-a fost interesat cum m-am descurcat eu până acum singur cu copilul. Aşa că nimeni nu are ce să aibă cu subiectul ăsta. Sunt dator cuiva cu explicaţii de genul ăsta?! În ultimii doi ani am stat la telefoane cu jurnaliştii, să explic, să desfiinţez ce a zis socrul meu. Dar de ce?

Nu mai am energie, nu mai am răbdare! Să înţeleagă lumea ce vrea! N-am altă soluţie decât ignoranţa, decât să-mi cresc copilul ferindu-l cât pot de tot ce am trăit eu din partea socrilor mei. Şi voi face asta cu preţul suprem dacă trebuie”, mărturisea în urmă cu mai mult timp Petru Mircea..

(CITEȘTE ȘI: Mădălina Manole, urmărită de blesteme?! Dezvăluirile uluitoare făcute de Maria Dragomiroiu în direct, la TV)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult