Ce se întâmplă cu restricțiile din România. Anunțul făcut de Raed Arafat: ”Ne apropiem de un moment în care se vor lua măsuri de relaxare”

Publicat: 15/02/2022 | 12:17
Raed Arafat a vorbit despre relaxarea restricțiilor Covid-19 Sursă foto: gov.ro

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat că România se apropie de momentul în care se vor ridica restricțiile Covid-19.

Luni seară, șeful DSU a anunțat că în curând, în țara noastră, se vor ridica restricțiile Covid-19. Înainte de asta se va face o analiză serioasă la nivelul secțiilor de terapie intensivă, unde sunt internați pacienții bolnavi de coronavirus.

CITEȘTE ȘI: VEŞTI EXTRAORDINARE DE LA RAED ARAFAT PRIVIND VIAŢA AMOROASĂ A ROMÂNILOR: ÎN CE CONDIŢII VĂ PUTEŢI IUBI

”Ca să ridici măsuri, trebuie prima dată să vezi că impactul pe sistemul sanitar într-adevăr a scăzut. Noi astăzi am avut în plus 14 persoane în terapiile intensive din ţară, adică, chiar dacă numărul total al cazurilor este în scădere, pe secţiile de terapie intensivă încă vedem o continuă creştere a numărului cazurilor”, a declarat Raed Arafat, în cadrul unei emisiuni TV.

Raed Arafat: ”Se vor lua măsuri de relaxare, fără nicio discuție”

Medicul a adăugat și faptul că și România va implementa măsuri de relaxare, ca restul țărilor care au aplicat deja aceste noi condiții.

”Ne apropiem de un moment în care se vor lua măsuri de relaxare, fără nicio discuție, cum au luat toate celelalte ţări din jurul nostru, dar acest moment va fi corelat, bineînţeles, cu scăderea impactului pe partea de spitale, de secţie de terapie intensivă”, a spus secretarul de stat.

Numărul de cazuri Covid-19, în scădere

Deși în România, numărul de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 este în scădere, la secția ATI, tot există foarte multe cazuri.

”Vedem o scăderea numărului de cazuri, asta nu poate fi negat, scade semnificativ numărul cazurilor, dar în continuare avem un număr semnificativ la terapie intensivă şi cu o uşoară creştere zilnică. Va mai dura puţin timp până vom vedea că începe să scadă şi numărul cazurilor pe secţiile de terapie intensivă”, a adăugat Raed Arafat.

Şeful DSU consideră că, dacă se ajunge din nou la un număr de cazuri care pune presiune pe sistemul medical, se va trage un semnal de alarmă.

”Orice creştere care vine cu impact pe partea medicală ridică un semnal de alarmă. Dacă este fără impact pe partea medicală, atunci nu are de ce să ridice semnalul de alarmă. Orice creştere care vine cu impact pe secţiile de terapie intensivă, cu capacităţile de internare şi implicit pe unităţile de primiri urgenţe poate să fie un motiv de îngrijorare şi să fie analizat dacă sunt de luat anumite măsuri sau nu”, a mai adăugat Raed Arafat, la B1TV.

 

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult