Ce secrete înfricoșătoare ascundea torționarul Vișinescu

Autor: Răzvan Scarlat
Publicat: 06/11/2018 | 22:51

Alexandru Vișinescu a murit la aproape trei ani și jumătate de când a fost condamnat la închisoare cu executare, de către magistrații de la Curtea de Apel București. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a intrat în posesia unor documente terifiante din dosar și vă prezintă, în exclusivitate națională, secretele înfricoșătoare pe care le ascundea torționarul. (Angajează-te și câștiga 10.000$ lunar!) 

Alexandru Vișinescu a murit luni după-amiază, la doar câteva săptămâni după ce a fost găsit inconștient în celula în care executa cei 20 de ani de detenție. S-a stins din viață la vârsta de 93 de ani. În octombrie, torționarul a fost operat, la Spitalul “Bagdasar Arseni” din Capitală, pentru o ruptură de splină și mai multe coaste rupte.

(VEZI AICI: ULTIMELE IMAGINI CU TORȚIONARUL ALEXANDRU VIȘINESCU, ÎN VIAȚĂ)

În iulie 2015, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost condamnat definitiv pentru infracțiuni contra umanității. Încă de la reținerea sa, acesta a cerut în repetate rânduri întreruperea executării pedepsei pe motive de sănătate. Cu toate acestea, cererile sale au fost respinse. Alexandru Vişinescu suferea de opt afecţiuni, iar în ultima vreme fusese internat la spitalul închisorii Jilava.

Alexandru Vișinescu a distrus foști miniștri, profesori, diplomați, avocați, ziariști sau preoți

Prin Penitenciarul Râmnicu-Sărat au trecut, în mandatul lui Alexandru Vişinescu, 138 de oameni, printre care foşti miniştri, profesori universitari, diplomaţi, avocaţi, ziarişti sau preoţi. Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ion Puiu, Radu Niculescu-Buzeşti, Mihail Romniceanu, Ioan Bărbuş, Victor Rădulescu Pogoneanu, episcopul Alexandru Todea, Ilie Lazăr, Camil Demetrescu sunt doar câteva dintre numele mari care au trecut prin închisoarea condusă de torționar.

(CITEȘTE ȘI: AVOCATA LUI ALEXANDRU VIȘINESCU, PRIMELE DECLARAȚII: „PÂNĂ NU L-AU OMORÂT, NU S-AU LĂSAT!”)

Penitenciarul Râmnicu Sărat a fost construit, în sistem celular, pe timpul Regelui Carol I, fiind atestat documentar în luna octombrie 1901. În perioada de început a funcționării sale, până în anul 1938, a fost folosit ca penitenciar de drept comun, fiind destinat deținuților condamnați la închisoare corecțională, originari din județul Slam Râmnic.

În anul 1907, au fost încarcerați acolo, pentru perioade scurte, unii dintre țăranii arestați în timpul răscoalei. Începând cu anul 1938, au fost încarcerați în acest penitenciar, ca deținuți politici, membri ai Mișcării Legionare, între care și Corneliu Zelea Codreanu. În noaptea de 28/29 noiembrie 1938, 14 dintre aceștia, inclusiv cel anterior nominalizat, au fost ridicați din penitenciarul respectiv, pentru a fi transferați la Penitenciarul Jilava, însă, în timpul transportului, au fost executați, în apropiere de pădurea Tâncăbești, lângă capitala București, de către jandarmii care îi escortau.

Gulagul de la Râmnicu Sărat

De asemenea, în noaptea de 21/22 septembrie 1939, alți 13 legionari, care se aflau în penitenciar, au fost executați, ca urmare a asasinării primului-ministru Armand Călinescu. În timpul celui de-al doilea război mondial, în Penitenciarul Râmnicu-Sărat, au fost încarcerați deținuți militari, iar, după terminarea acestuia, a revenit la statutul de penitenciar de drept comun, până în anul 1948, când a fost transformat în penitenciar mixt, acolo fiind încarcerați, pe lângă deținuți de drept comun, și primii deținuți politici, opozanți ai regimului comunist , începând cu membri sau susținători ai partidelor istorice, dar și simpli țărani agricultori, considerați «sabotori», din zona respectivă.

Acestora le-au urmat, începând cu anul 1955, lideri naționali ai partidelor istorice, îndeosebi ai Partidului Național Țărănesc și prelați bisericești”, sunt câteva pasaje din dosar, care descriu Penitenciarul Râmnicu-Sărat și tipul de deținuți pe care îi avea sub comanda sa Alexandru Vișinescu. (Ia-ti masina visurilor tale in doar cateva luni!)

Alexandru Vișinescu, „călăul” Penitenciarului Râmnicu-Sărat

A făcut șase clase și a fost zilier și sondor până a plecat militar

În continuare, CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate și ce tipul de persoană care a fost Alexandru Vișinescu și cum a ajuns la conducerea Penitenciarului Râmnicu-Sărat. Torționarul, care a ocupat funcția de comandant în perioada 1 iulie 1956-13 mai 1963, avea niște secrete de-a dreptul înfiorătoare.

Născut la data de 27 septembrie 1925, Alexandru Vișinescu a absolvit șase clase elementare în anul 1939, după care a muncit, ca zilier, la diferiți cetățeni din localitatea natală. Apoi a lucrat ca muncitor sondor necalificat. La data de 15 ianuarie 1948, a fost încorporat, pentru îndeplinirea serviciului militar.

(NU RATA: CEL MAI ASCUNS SECRET AL CALAULUI DE LA RAMNICU SARAT! A “TORTURAT-O” PANA SI PE MAMA COPILULUI SAU!)

„E consecvent, se poate pune bază pe el. Scrie însă slab”

După terminarea serviciului militar cu gradul de sergent, Alexandru Vișinescu a fost selecționat și trimis să urmeze, în perioada 07 februarie 1950 – 08 aprilie 1950, cursurile Școlii de ofițeri de securitate din cadrul Direcției Generale a Securității Poporului (D.G.S.P.) , aflată în structura M.A.I..

Conform fișei personale, la intrarea în acea școală, Alexandru Vișinescu avea “un nivel politic și cultural scăzut, dar a muncit cu hotărâre”, pentru ca, la jumătatea cursurilor, să fie caracterizat astfel: “A dat dovadă de o voință foarte mare, relevându-se de la început un elev foarte muncitor, cu perspective frumoase. E vioi, dezghețat, are memorie bună, putere de muncă și posibilități bune de asimilare. E dinamic, hotărât, serios, cinstit și sincer. A reușit să fie primul din toate punctele de vedere. Arareori se intimidează, se exprimă frumos, calm. Face unele confuzii la termenii tehnici, cu care nu este încă deprins. Pare atașat clasei muncitoare și instituției . Are perspective bune de creștere”.

La absolvirea cursurilor, Alexandru Vișinescu era caracterizat un pic diferit: “Are aptitudini de conducător. E consecvent, se poate pune bază pe el. Scrie însă slab. E uneori puțin autoritar. A arătat că, la început, nu a avut conștiință de clasă și nici spirit tovărășesc și că acestea le-a căpătat abia la școală. În manifestările sale, însă, a dovedit totuși, de la început, că are aceste calități. Atașat clasei muncitoare, are perspective mari de creștere. Și-a însușit foarte bine materialul politic”.

Alexandru Vișinescu: “Jur să urăsc din adâncul ființei mele pe toți dușmanii Patriei și ai poporului muncitor”

După absolvirea cursurilor, la data de 20 mai 1950, Alexandru Vișinescu a primit gradul de sublocotenent și a fost repartizat, ca lucrător operativ, la Penitenciarul Jilava. La intrarea în rândurile Securității, inculpatul a depus jurământ, în care este inserată, între altele, mențiunea “Jur să urăsc din adâncul ființei mele pe toți dușmanii Patriei și ai poporului muncitor”.

Potrivit foii de notare, în perioada 1 iunie 1951 – 1 iunie 1952, torționarul a condus munca de contrainformații în Penitenciarul Jilava. În acea perioadă, s-a remarcat printr-un stil anarhic de muncă, dar și prin faptul că „nu a reușit să acopere informativ obiectivul său, necunoscând temeinic toate formele de manifestare a dușmanului”, însă comisia de evaluare a concluzionat că acesta „a reușit să obțină unele rezultate în munca sa, în special atunci când i s-au trasat sarcini concrete pentru obținerea unor declarații de la unii deținuți criminali politici ”(Cel mai bun studio de videochat din București face angajări) 

Cum a fost descrisă izolarea de către deținuți

La data de 1 iulie 1956, deși, la momentul respectiv, absolvise doar șapte clase elementare, Alexandru Vișinescu a fost numit în funcția de comandant al Penitenciarului Râmnicu-Sărat, pe care a îndeplinit-o până la desființarea acestuia, în data de 13 mai 1963.

Izolarea este descrisă de către toți deținuții politici supraviețuitori și martorii care au relaționat cu aceștia după eliberarea lor ca fiind „amprenta” specifică Penitenciarului Râmnicu-Sărat, ea manifestându-se în forme variate, puse în executare de către Alexandru Vișinescu, fie în mod direct, fie prin intermediul subordonaților aflați sub comanda sa directă, multe contrare chiar normelor legale în vigoare la momentul respectiv, a căror conjugare și perpetuare pe perioade îndelungate a transformat-o într-un act de tortură psihică.

“- interzicerea oricărui contact și schimb de informații cu lumea exterioară  penitenciarului (adeseori necunoscut, cel puțin la începutul detenției, chiar celor încarcerați), fiind întreruptă astfel inclusive legătura naturală cu familia, situație în care nici membrii acesteia, nici deținuții politici nu primeau vreo știre unii despre alții, de-a lungul a mai multor ani;

– plasarea fiecărui deținut politic în câte o celulă anume repartizată (separațiunea individuală) și permanent supravegheată de către gardieni, în condiții traumatizante (cu ferestre oblonite, care nu permiteau pătrunderea luminii naturale și cu un bec luminând, zi și noapte, interiorul celulei) și menținerea lui în această stare pe tot parcursul detenției, până la eliberare, transferare în alt loc de detenție sau deces;

– scoaterea individuală la plimbare, cu mâinile legate la spate, timp de cel mult 15 minute pe zi, sub supraveghere severă;

Comunicarea între deținuți, drastic pedepsită

– impunerea interdicției absolute de a comunica pe orice cale, nu doar cu ceilalți deținuți politici, dar și cu personalul de supraveghere și de deservire al penitenciarului, a cărei barieră a fost spartă, între cei dintâi, prin folosirea codificată, drastic pedepsită de comandantul penitenciarului, a limbajului Morse, în diferite variante, unele generatoare de traume suplimentare (ciocănituri în perete, bătăi de picior în pardoseală și tuse);

– depersonalizarea deținuților politici (individualizați prin simple numere), pentru a le fi ascunsă identitatea;

– interzicerea absolută a oricărei activități fizice sau intelectuale, interdicția referindu-se inclusiv la acțiuni inofensive precum recitarea de poezii sau fredonarea de cântece, și ele pedeps ite disciplinar;

Morțile, ascunse cu anii

– privarea de posibilitatea de a munci, ca mijloc de socializare, inclusiv în cazul, cel mai numeros, al deținuților politici condamnați la muncă silnică, realizându-se astfel, în fapt, o modificare nelegală a înseși naturii pedepsei aplicat e acestora;

– constrângerea celor eliberați prin expirarea duratei pedepselor executate la păstrarea confidențialității asupra condițiilor de detenție și identității celor rămași încarcerați, sub amenințarea aplicării de noi pedepse;

– lipsirea celor aflați în pragul morții de asistență religioasă și înhumarea lor în condiții de clandestinitate și fără un minim de respect (aceștia fiind aruncați în gropi, uneori comune, nemarcate, săpate la o margine a cimitirului local, pe timp de noapte, în absența oricărei ceremonii religioase);

– ținerea ascunsă, chiar timp de ani, a deceselor celor încetați din viață în penitenciar față de membrii familiilor”, sunt alte pasaje terifiante din dosarul lui Alexandru Vișinescu.

(VEZI AICI: ASTA A DECLARAT ALEXANDRU VISINESCU INAINTE DE A FI CONDAMNAT LA 20 DE ANI DE INCHISOARE. TORTIONARUL S-A ABTINUT CU GREU SA NU…)

Mărturia terifiantă a singurului deținut politic supraviețuitor

Mărturia cea mai relevantă cu privire la împrejurările anterior menționate aparține chiar unui deținut politic supraviețuitor, C. V. (singurul identificat a mai fi în viață), audiat ca martor atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, în prezența inculpatului și a apărătorului său.

Astfel, în declarațiile sale martorul respectiv a relatat următoarele fapte:

“În luna noiembrie 1956, a fost adus, prin transferare, în Penitenciarul Râmnicu-Sărat, fără a i se comunica locul de detenție, fiind transportat acolo cu o dubă care nu i-a permis să vadă împrejurimile și obligat să poarte ochelari de tablă. La acel moment, a fost încarcerat, singur, într-una dintre cele trei celule separate de la etaj, unde a rămas până în luna februarie 1957, când a fost transferat mai întâi în Penitenciarul Văcărești și apoi în Penitenciarul Jilava, revenind însă, în toamna aceluiași an (la data de 4 octombrie 1957, conform fișei matricole penale), în Penitenciarul Râmnicu-Sărat, unde a rămas până la data eliberării sale (n.r. 16 ianuarie 1963, potrivit aceleiași fișe).

În prima perioadă, nu a știut că se afla în Penitenciarul Râmnicu-Sărat, întrucât izolarea era totală și nu a putut lua legătura cu alți deținuți.

„În fiecare celulă, ferestrele aveau obloane”

În cea de-a doua perioadă, după ce a învățat limbajul Morse în Penitenciarul Jilava, a aflat locul de detenție în care se afla, exclusiv din comunicarea purtată, în acest limbaj, cu vecinii de celulă, prin ciocănituri în perete.

Inițial, a fost plasat în aceeași celulă unde mai fusese încarcerat, respectiv cea cu nr.36, însă, după o perioadă scurtă, a fost mutat într-o celulă de la parter, purtând nr.2. În fiecare celulă, ferestrele aveau obloane din scândură, orientate în sus, astfel că nu putea vedea decât o mică parte din cer.

Cele 35 de celule de la parterul și etajul penitenciarului erau destinate numai deținuților politici, separat existând și un sector pentru deținuții de drept comun, cu care nu a avut însă niciodată vreun contact, întrucât aceștia, deși se ocupau cu distribuirea hranei, o lăsau la ușa celulei, după care îi era dată de către gardianul supraveghetor.

Semnale Morse cu piciorul în pardoseală

Cât s-a aflat în celula de la parter, a comunicat în limbaj Morse cu deținuții politici încarcerați în celulele din părțile laterale și de sus, nominalizându-i pe A.I. (fost ofițer), aflat în celula nr.3, B. I. (avocat), plasat în celula nr.1 și, respectiv, Măcelariu H (amiral).

După moartea celui dintâi (n.r. survenită la data de 2 noiembrie 1959), a fost mutat în celula nr.5, unde nu a mai avut vecini nici în dreapta, nici în stânga, fiind lipsit astfel de posibilitatea de a comunica, iar, ulterior, mai întâi, în celula nr.6, unde a comunicat, tot în limbaj Morse, cu deținutul politic B.I.O., plasat în celula nr.7, iar, apoi, în celula nr.13, vecin în celula de deasupra fiindu-i deținutul politic Alexandrini A., fost ministru de finanțe, care comunica cu el bătând semnalele Morse cu piciorul în pardoseală, în timp ce, în celula nr.14, se aflau doi avocați care erau mai temători, unul dintre aceștia fiind T.I..

Gardienii, echipați cu pâslari, pentru a nu fi auziți

Comunicarea în limbajul Morse se realiza îndeosebi prin ciocănituri în perete (o bătaie pentru punct și două bătăi pentru linie, o ciocănitură puternică având semnificația unui semnal de alarmă, prin care deținuții politici se informau reciproc despre riscul depistării lor de către gardieni), dar și prin tuse (se tușea o dată pentru punct și de două ori pentru linie), această formă de comunicare, deprinsă de mulți deținuți politici, fiind folosită mai ales pentru a se saluta între ei și a-și transmite mici mesaje cu ocazia sărbătorilor creștinești, când auzeau clopotele bătând în oraș.

Din cauza supravegherii stricte și a pedepselor severe aplicate în cazul când erau descoperiți, aceste comunicări aveau loc doar sporadic și durau cel mult 3-4 minute. El însuși a fost sancționat pentru comunicarea în limbaj Morse de două ori, prima dată cu trei zile de izolare severă, iar a două oară cu alte cinci astfel de zile (condițiile de executare a acestor pedepse urmând a fi expuse ulterior).

Regimul de izolare impunea inclusiv interdicția de a vorbi cu gardienii, al căror nume nu îl cunoștea, iar aceștia, executând ordinele comandantului Vișinescu, erau foarte vigilenți, uitându-se la intervale mici prin vizete, pentru a-i supraveghea pe deținuții politici aflați în celule și purtând pâslari peste încălțămintea obișnuită pentru a nu fi auziți de ei când se deplasau de la o celulă la alta, ceea ce a determinat conceperea unui sistem codat prin care aceștia se avertizau reciproc în legătură cu prezența lor.

Coleg de suferință cu profesorul Regelui Mihai

La intrarea gardianului în celulă, era obligat să stea cu spatele la acesta, cu fața la perete și, doar dacă avea de formulat o cerere, primea permisiunea de a se întoarce și a-i vorbi. Interdicția de comunicare era impusă și în raport cu medicul, astfel că, atunci când a solicitat de câteva ori asistență medicală și a primit vizita acestuia, în prezența unui gardian, nu i s-a permis să-i vorbească, condiții în care doar i-au fost prescrise niște medicamente necunoscute.

Pentru a-și păstra echilibrul psihic, în decursul celor aproximativ 6 ani cât a fost încarcerat în Penitenciarul Râmnicu-Sărat, timp în care nu a văzut pe nimeni în afara gardienilor, a ofițerilor de serviciu și a comandantului Vișinescu, care o dată pe an, împreună cu un procuror, făcea câte o vizită formală în celulă, fără a purta însă vreo conversație cu el, a făcut exerciții yoga, a trecut prin diverse experiențe de tip spiritual și chiar paranormal și, pentru a putea suporta singurătatea, a compus aproximativ 50 de poezii, pe care i le comunica, în limbaj Morse, deținutului vecin, A.I., iar acesta îi făcea cunoscute, pe aceeași cale, propriile poezii și îi povestea despre activitatea lui militară, în timp ce amiralul Măcelariu H. îi relata evenimente din timpul războiului, spunând că îl avusese elev pe nava lui pe Regele M..

Nu i-au spus că îi muriseră părinții

Singurul drept de care a beneficiat în timpul detenției în Penitenciarul Râmnicu-Sărat a fost acela la plimbare, care presupunea scoaterea zilnică, separat de orice alt deținut, într-o curte interioară a penitenciarului, sub supravegherea gardianului și a unei santinele, timp de 10-15 minute, perioadă în care era obligat să meargă în cerc, fără a privi în sus, fiindu-i interzis astfel să vadă până și cerul și fără a se putea apleca să culeagă ceva de pe jos.

Pe tot parcursul detenției în acest penitenciar, nu a avut vreun contact cu familia, care nu a știut nici măcar locul unde se afla, fiindu-i confirmat doar faptul că el încă trăia, întrucât un ofițer al penitenciarului respectiv i-a adus la un moment dat să semneze o procură prin care o împuternicea pe mama lui să vândă o casă.

La momentul eliberării din Penitenciarul Râmnicu-Sărat, când a ajuns acasă, a aflat că ambii părinți muriseră în urmă cu doi ani, el nefiind informat despre decesul niciunuia dintre aceștia.

După anul 1989, l-a întâlnit pe unul dintre vecinii de celulă cu care comunicase în limbaj Morse, respectiv pe B.I., care i-a fost prezentat de către o altă persoană, întrucât el nu știa cum arăta acesta, nevăzându-l niciodată pe perioada detenției”, este, conform dosarului, mărturia lui C.V., singurul supraviețuitor prezent la proces. (Studio de videochat București oferă salariu garantat!)

Și-a pierdut mințile și cânta toată ziua “Tatăl Nostru”!

Aspecte fapte pertinente și convingătoare (care se coroborează cu cele anterior expuse) au fost relatate și de către un alt deținut politic, P.G. (preot greco-catolic), în lucrarea autobiografică „Zile de încercare și de har – amintiri din închisoare” , administrată, în extras, ca mijloc de probă, în cursul judecății, astfel: “Nu aveam dreptul la niciun fel de carte, hârtie, creion. (…) În acel fel, fără ocupație, omul era sortit pierzării minții și distrugerii. Am și avut sub camera mea un deținut care și-a pierdut mințile. Cânta toată ziua, cât îl ținea gura, «Tatăl Nostru». (…) Nu era voie să se vorbească cu voce tare sau să se cânte. Dar omul acela nu ținea cont. Cu cât îl dojeneau să nu mai cânte, cu atâta cânta mai tare. De la o vreme n-a mai cântat, ci a început să bată cu mâinile și cu picioarele în ușă, strigând: «Bandiților, dați-mi drumul, dați-mi voie acasă. De ce mă țineți aici?» .

Cheia supraviețuirii – „un riguros program de rugăciune și meditație”

După o săptămână – două, lau luat și probabil l-au dus la balamuc. Pentru noi preoții, a fost totuși mai ușor. Noi ne-am menținut cu credința în Dumnezeu, cu rugăciunea, meditația și speranța! (…) Au fost trei ani de izolare și de pocăință, de rugăciune și de jertfă. (…) În această situație fiind, am căutat să-mi fac un riguros program de rugăciune și meditație. (…) Mă uitam pe geam seara și, după fazele lunii, știam când este Paștele și deci cum se succed Duminicile. Făceam meditație circa o oră și jumătate. Recitam trei Rozarii întregi. (…) Recitam rugăciunile Sfintei Liturghii, pe care le învățasem pe de rost. Făceam Calea Crucii, plimbându-mă prin cameră și oprindu-mă, în interior, la cele 14 cruci pe care le făcusem cu unghiile în varul peretelui. În acest fel, aveam totdeauna ocupație spirituală”.

(CITEȘTE ȘI: INCURSIUNE FARA PRECEDENT IN VIATA TORTIONARULUI VISINESCU! CE FACEA ÎN 2014 “MACELARUL” DE LA RAMNICU SARAT)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Citește și...