În astrologie, Pluto este o planetă la fel de importantă ca Jupiter, Uranus, Saturn și restul. Are un rol esențial, dar care este înțeles greșit de cele mai multe ori. Află ce spune Pluto despre personalitatea ta!
Pluto este planeta care se mișcă cel mai lent în zodiac. Petrece între 12 și 31 de ani într-o singură zodie, în funcție de perioadele în care retrogradează. Pentru a parcurge toate zodiile, planeta aceasta are nevoie de aproximativ 248 de ani.
Această mișcare extrem de lentă i-a adus denumirea de planetă generațională. Astrologii folosesc Pluto pentru a defini generații întregi și pentru a înțelege felul în care acestea influențează societatea și evoluția lumii.
De exemplu, generația Pluto în Scorpion cuprinde persoanele născute aproximativ între 1983 și 1995, corespunzând în mare parte generației Millennials. Generația Pluto în Săgetător include persoanele născute între 1995 și 2008, apropiindu-se de generația Z.
Pentru a afla în ce zodie este Pluto în harta ta natală, trebuie să introduci data, ora și locul nașterii într-un calculator astrologic gratuit sau să consulți un astrolog.
Influențele acestei planete se văd clar în transformările sociale și istorice de amploare, dar mai puțin în trăsăturile individuale de personalitate. Acestea sunt descrise mai bine de Mercur sau Venus.
Pluto este planeta transformării, a puterii, a morții și a renașterii simbolice, precum și a sexualității. Este guvernatoarea zodiei Scorpion și adesea anunță schimbări profunde, regenerare și modul în care generațiile înțeleg puterea și evoluția.
Pentru că are un parcurs lent, Pluto nu va reveni în aceeași poziție pe care o ocupa la nașterea ta în timpul unei vieți de om. Pentru diverse state sau instituții, astrologii analizează Întoarcerea lui Pluto atunci când realizează previziuni.
Această planetă retrogradează aproximativ o dată pe an și stă în acest fenomen pentru 5-6 luni. În această perioadă poate să revină în zodia precedentă pentru o scurtă perioadă de timp. Din acest motiv, potrivit astrologiei, unele perioade de tranzit se suprapun.
Dacă te-ai născut la începutul sau la sfârșitul intervalelor de mai jos, este recomandat să verifici harta natală pentru a afla semnul tău Pluto.
Aceste persoane au provocat schimbările, nu le-au acceptat din prima. Au fost hotărâte și curajoase când era vorba despre afirmarea propriei puteri. Nu au fost genul de persoane care să urmeze regulile. Au preferat să o ia pe drumuri noi și să creeze modele proprii de urmat. Ultima perioadă în care Pluto s-a aflat în Berbec a coincis cu numeroase revoluții care au schimbat echilibrul puterii în lume.
Generația care s-a născut în această perioadă a contribuit la modul în care societatea a privit banii, prosperitatea și proprietățile. Au fost persoane care au pus la îndoială concepțiile tradiționale despre carieră și câștiguri materiale. Ultimul tranzit al lui Pluto prin Taur a coincis cu începutul celei de-a Doua Revoluții Industriale.
Persoanele născute în perioada aceasta au avut o influență în comunicare, tehnologie și explorare. Au fost talentate în domenii creative, au avut multe idei inovatoare, au realizat invenții utile și au transmis informații importante mai departe. Această generație corespunde în mare parte așa-numitei Generații Pierdute.
Generația aceasta a avut mereu tendința de a redefini conceptul de familie și ideea de „acasă”. Multe persoane din această perioadă au contestat modelele tradiționale privind structura familiei și rolurile de gen. Pluto în Rac este asociat, în linii mari, cu Generația Tăcută.
Nativii care s-au născut în această perioadă sunt creativi, carismatici și generoși. Aceste calități au un impact major asupra celor din jurul lor. Iubesc să fie în centrul atenției și să inspire oamenii în mod natural, potrivit elle.com. Adoră să dea sfaturi și să-i învețe pe cei din jur lucrurile pe care ei le-au testat deja pe pielea lor. Generația Pluto în Leu corespunde, în mare parte, Baby Boomers.
Persoanele născute în această perioadă sunt analitice și practice. Realizează schimbări în domenii importante, cum ar fi al sănătății, dar și în stilul de viață, muncă și organizare. Generația Pluto în Fecioară este asociată cu ultimii Baby Boomers și începutul generației X.
Cei născuți în această perioadă au un talent pentru diplomație. Reușesc să facă schimbări prin dialog și negociere. Valorile lor esențiale sunt dreptatea și echilibrul. Uneori vor contesta sistemele juridice sau sociale pentru a contribui la transformarea lor. Această generație corespunde în mare parte ultimei părți a generației X.
Schimbarea este ceea ce îi definește pe acești nativi. Au o intuiție puternică și se pot concentra în profunzime. Acest lucru îi ajută să descopere mereu toate adevărurile pe care oamenii le ascund. Am putea spune că talentul lor este să scoată secretele la iveală! Pluto este guvernatorul zodiei Scorpion și acest lucru aduce transformări majore la nivel mondial. Generația Pluto în Scorpion corespunde în mare parte Millennials.
Acești nativi sunt foarte curioși când vine vorba despre filozofie, sensul vieții și cultură. Caută mereu răspunsuri pentru cele mai mari întrebări existențiale. Cred că schimbarea vine prin explorare, călătorii și deschiderea către idei noi. Generația Pluto în Săgetător este apropiată de Generația Z.
Aceste persoane transformă lumea prin schimbarea structurilor care există deja. Sunt înclinate să lucreze în interiorul sistemelor pentru a le îmbunătăți. Când vine vorba despre planul profesional, au o ambiție colosală. Generația Pluto în Capricorn este asociată, în linii mari, cu Generația Alpha.
Aceste persoane vor să facă lumea un loc mai bun și nu se tem să experimenteze. În general, caută soluții inovatoare pentru problemele pe care le are umanitatea. Obișnuiesc să aibă o abordare originală a schimbărilor, și pentru asta se folosesc de logică și de creativitate. Generația Pluto în Vărsător este asociată cu viitoarea Generație Beta.
Nativii care se vor naște în această perioadă vor avea două atuuri puternice: inteligența emoțională și intuiția. Ei vor influența lumea cu sensibilitatea, creativitatea și empatia lor. Vor fi înclinați către arte, reușind să producă schimbări prin frumos. Prima generație Pluto în Pești încă nu s-a născut și va începe să apară abia peste aproximativ două decenii.
CITEȘTE ȘI:
Ce spune zodia ta în Uranus despre personalitatea pe care o ai. Ce fel de om ești?
Ce spune semnul zodiacal al lui Saturn despre fiecare zodie și cum îi afli poziția în harta natală