Cele mai sigure investiții pentru români în 2025, în caz de criză financiară | Alexandru Chirilă, la „ALTCEVA cu Adrian Artene”

Cele mai sigure investiții pentru români

Ultima ediție a podcast-ului „ALTCEVA cu Adrian Artene” a fost una captivantă, în care rolul de invitat l-a avut Alexandru Chirilă, specialist în business și finanțe. În cadrul podcast-ului acesta a vorbit, printre altele, și despre contextul economic actual din România, despre criza financiară ce se anunță, dar a dat și sfaturi utile despre investiții. În ce putem să ne investim banii pentru a avea un randament garantat și un grad scăzut de risc?

Sâmbătă, 7 iunie, la ora 19:00, pe canalul de Youtube „ALTCEVA cu Adrian Artene”, a avut premiera o nouă ediție a podcast-ului. De această dată, invitatul lui Adrian Artene a fost Alexandru Chirilă, unul dintre cei mai importanți români în poziția de CEO din România zilelor noastre. Specialistul în business și finanțe a vorbit despre contextul nu prea roz în care se află România și a dat câteva sfaturi pentru cei care vor să realizeze investiții sigure.

(CITEȘTE ȘI: Cum investești bani la bursă, titluri de stat sau crypto. Expertul Alexandru Chirilă explică cei mai importanți pași la ALTCEVA cu Adrian Artene)

Cele mai sigure investiții pentru români în 2025, în caz de criză financiară

Așa cum spuneam, cea mai nouă ediție a podcast-ului „ALTCEVA cu Adrian Artene” l-a avut ca invitat pe Alexandru Chirilă. Pe lângă contextul financiar instabil și criza economică prefigurată la orizont, specialistul în finanțe a vorbit și despre investițiile sigure pe care le pot face românii în această perioadă.

Potrivit specialistului, cele mai sigure investiții, mai ales pentru cei cu buget limitat și care nu vor să își asume foarte mari riscuri, sunt în obligațiuni.

„În cazul în care m-a lovit așa preocuparea vis-a-vis de pensie și am deja fonduri de urgență și niște economii, alea vor fi considerate a fi resurse inițiale. Ar trebui ca cei care ne urmăresc să privească toată această construcție ca fiind un romb. În partea dreaptă avem obiectivul, în partea stingă avem resursele inițiale, în partea de sus avem apetitul la risc sau randamentul și în partea de jos avem timpul.

Mai există și aici, astea sunt așa ca niște frânghii a unui păpușar și începem să lucrăm cu ele. Acum, resursele inițiale o să trebuiască să fie investite. Pentru a ajunge la obiectiv, pentru a ne bucura de puterea dobânzii compuse. În ce investim e ultima întrebare la care răspundem. În primă fază, care e apetitul la risc? Scăzut.

Ok, scăzut înseamnă obligațiuni. Cât pot obține randament din obligațiuni? Ultimele emisiuni, tezaur, 8%. Deci asta înseamnă că cu un randament, cu un apetit la risc scăzut, cu un randament de 8%, mă îndrept spre obiectiv. Cu un calculator de dobândă compusă pe care îl găsesc pe Google, rezultă timpul în care ajung acolo. E posibil că, având resursele actuale, cu randamentul ăsta, să nu ajung la obiectiv la 65 de ani, dar să ajung la 85 de ani.

În cazul ăsta am niște elemente prin care să scurtez timpul. Practic eu ce fac? Încep să apăs pedala de accelerație. Și pedala de accelerație unde o apăs? Resurse inițiale nu am mai multe. Ok. Dar pot crește riscul sau pot aloca resurse pe drum. Adică din veniturile și cheltuielile mele lunare economisesc. Asta înseamnă că am resursele inițiale, dar apoi lunar, trimestrial, mai pot disloca niște resurse. Care de fapt ce vor face? Vor crește bulgărele meu. Și scurtează timpul. Asta pentru a nu umbla la risc.

Există și varianta să lucrez și la a disloca resurse suplimentare lunar, trimestrial, dar și să cresc riscul. Dar în momentul în care cresc riscul, trebuie să fac lucrul ăsta având competențe, înțelegând lucruri, știind să deschid un cont la o casă de brokeraj, să știu să cumpăr un ETF, să știu să cumpăr o acțiune. Deci vorbim deja despre niște lucruri mai sofisticate. Bineînțeles că avem obiectiv, resurse, resurse dislocate ulterior, risc și timp. Abia pe urmă după ce ecuația asta este pusă corect în ordine și o accept și zic da e ok, abia apoi vine întrebarea care este strategia, în ce investesc concret pentru a obține randamentele astea”, a declarat Alexandru Chirilă.

Podcast-ul integral se poate urmări AICI:

(VEZI ȘI: Planul financiar care te scapă de faliment! Alexandru Chirilă, dezvăluiri la ALTCEVA cu Adrian Artene)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!