Dacă ajungi în Verona și începi să cauți pe TikTok sau Instagram unde să mănânci ceva „must try”, garantat o să vezi peste tot numele All’Antico Vinaio. Este unul dintre cele mai celebre locuri din Italia când vine vorba de panini, iar lumea stă la coadă pentru ele. Brandul a devenit faimos în special în Florența, dar acum îl găsești și în alte orașe italiene, inclusiv în Verona, unde am decis și eu să îl încerc.
Sincer, mă așteptam să fie doar un loc „viral”, genul acela care arată bine în poze, dar unde mâncarea e overrated. Însă experiența a fost chiar surprinzător de bună și mult mai autentică decât mă așteptam. Genul acela de „să vezi și să nu crezi”, dacă știți ce spun.
Am ajuns acolo destul de obosită după ce mersesem mult prin Verona și voiam ceva rapid, bun și care să nu fie neapărat un restaurant unde să pierd foarte mult timp. Din exterior, locul avea deja vibe-ul acela italian autentic: miros de focaccia proaspătă și ingrediente expuse peste tot. Genul acela de loc care te face instant să simți că ești în Italia și nu doar într-un loc făcut pentru turiști.
Ce mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că aveau mese și scaune în interior. Poate părea un detaliu mic, dar când ești obosit după ore întregi de plimbat prin oraș, contează enorm să poți sta jos liniștit și să îți savurezi mâncarea fără grabă. În plus, puteai să vezi exact cum îți prepară panini-ul în fața ta. Totul se făcea foarte rapid, dar fără să pară pe bandă rulantă. Era ceva satisfying să vezi ingredientele puse unul câte unul: focaccia tăiată, cremele întinse și toate combinațiile acelea care arătau incredibil.
Eu sunt o persoană care, de obicei, alege cele mai simple variante din meniu. Așa că am mers pe panini-ul numit „BOSS”, care avea crudo, pecorino semistagionato, rucola și cremă de trufe. Pentru el am plătit 8 euro, ceea ce sincer mi se pare foarte ok pentru cât de mare era.

Și când spun mare… chiar era gigantic. În momentul în care l-am primit, primul meu gând a fost literalmente: „Cum mănâncă oamenii asta singuri?”. Focaccia era super crocantă la exterior, dar moale în interior, iar ingredientele erau foarte generoase. Nu genul acela de sandwich unde trebuie să cauți ingredientele. Aici dădeau pe afară!
Crema de trufe se simțea foarte bine, fără să fie prea grea, crudo-ul era fresh, iar combinația cu pecorino și rucola chiar avea gustul acela simplu, dar foarte italian. Se simțea că ingredientele sunt bune și asta face enorm diferența la preparatele atât de simple.
Dar partea cea mai amuzantă a fost că… nu am putut să îl termin! M-am săturat când ajunsesem aproximativ la jumătate și am stat câteva minute uitându-mă la el și întrebându-mă cum reușesc unii oameni să mai ia și desert după. Dacă mănânci puțin, ca mine, sincer îl poți împărți foarte ușor la două persoane. Și chiar cred că ar fi suficient.
În meniu aveau foarte multe variante și sincer toate arătau bine. Unele erau în jur de 8 euro, iar cele mai „bogate” ajungeau la 10-12 euro.
De exemplu, „Paradiso” costa 11 euro și avea mortadella, stracciatella, cremă de pistachio și granella de pistachio, probabil una dintre cele mai populare combinații de acolo.
Mai aveau „Italiana” la 12 euro cu prosciutto crudo di Parma, mozzarella di bufala și pesto de busuioc sau „Beatrice”, tot la 12 euro, cu carpaccio de vită, cremă de trufe și rucola.
