Acasă » Exclusiv » Geanina Ilieș a plecat de la Antena Stars! Prezentatoarea TV schimbă tabăra după doi ani și e în negocieri cu PRO TV

Geanina Ilieș a plecat de la Antena Stars! Prezentatoarea TV schimbă tabăra după doi ani și e în negocieri cu PRO TV

De: Delina Filip 28/05/2026 | 14:25
Geanina Ilieș a plecat de la Antena Stars! Prezentatoarea TV schimbă tabăra după doi ani și e în negocieri cu PRO TV

Se spune că, în televiziune, cei care rezistă cel mai mult sunt cei care știu când să facă următoarea mișcare. Iar o cunoscută prezentatoare de la Antena Stars pare că se află exact într-un astfel de moment. După ce a decis să se retragă din trustul media după o colaborare de doi ani, numele vedetei a început să fie tot mai des vehiculat în culisele PRO TV. Sursele CANCAN.RO spun că aceasta s-ar afla printre variantele analizate de șefii postului pentru unul dintre cele mai așteptate proiecte ale toamnei. Toate detaliile în rândurile de mai jos!

Vara vine cu schimbări pentru Geanina Ilieș. Frumoasa prezentatoare de la Antena Stars a încheiat contractul cu trustul media, după mai bine de doi ani de prezență constantă pe micul ecran. Așa cum știm, vedeta a prezentat știrile mondene din cadrul jurnalului de la Antena Stars, iar acum contractul său s-a încheiat. Sursele noastre au aflat că Geanina nu va mai continua în trust, fiind deja înlocuită de un alt prezentator tv.

Geanina Ilieș a plecat de la Antena Stars

Genina Ilieș era una dintre prezențele constante și apreciate ale postului tv, însă vedeta și-a încheiat recent colaborarea cu Antena Stars după doi ani în care a prezentat știrile mondene și a fost zilnic în fața telespectatorilor. Despărțirea s-a produs într-un mod discret, fără anunțuri oficiale și fără prea multă agitație, iar sursele CANCAN.RO au aflat că vedeta va fi înlocuită cu Marius Niță, cel alături de care a mai prezentat acest format de-a lungul timpului.

Geanina Ilieș pleacă din Antena Stars
Geanina Ilieș pleacă din Antena Stars

Plecarea vedetei nu este deloc una întâmplătoare, iar Geanina Ilieș nu va sta pe bară, spun sursele noastre. Prezentatoarea ar purta deja discuții cu un alt trust important din televiziune și că ar putea să apară într-un proiect nou, pregătit special pentru grila de toamnă. Este vorba despre o producție de top de la Pro TV. Avem detalii suculente.

În ce format tv ar putea fi văzută prezentatoarea tv

Pro TV se pregătește să dea lovitura cu cea mai nouă emisiune de tip reality show: Burlacii- Foc în paradis, varianta românească a celebrului format „Bachelor in Paradise”. Show-ul va fi filmat într-o destinație spectaculoasă din Turcia, iar producătorii emisiunii au deschis castingul pentru concurenți în urmă cu mai multă vreme, așa cum vă dezvăluiam în exclusivitate (vezi aici toate detaliile), iar acum se fac cărțile pentru cine va fi prezentatorul emisiunii. Și, probabil că deja ați intuit că Geanina Ilieș este în cărți. Sursele CANCAN.RO au aflat că celebra prezentatoare tv este una dintre favoritele la titlul de moderator al emisiunii.

Prezentatoarea este în cărți pentru un nou format tv
Prezentatoarea este în cărți pentru un nou format tv

Șefii trustului din Pache Protopopescu vor să fie siguri că dau lovitura cu acest format, astfel că și alte vedete mari au fost luate în considerare pentru a prezenta formatul, dar vom reveni cu aceste detalii în curând. Iar când vine vorba de concurenți vă spunem că producătorii s-au orientat doar către nume cunoscute din zona reality show-urilor, semn că șefii de la Pro TV nu au vrut să riște cu prezențe noi pe micul ecran. Cei care au trecut pragul castingului de la Pro TV se numără Iasmina ( fosta iubită a lui Bogdan Mocanu și fosta concurentă Casa Iubirii),  Roxana Buzoiu (fostă concurentă Casa Iubirii), Alex Bobicioiu (Puterea Dragostei), Tina Ulmeanu (fostă ispită la Insula Iubirii), Yamato Zaharia, Maria Tebieș (fostă ispită la Insula Iubirii), Radu Nițu (Casa Iubirii), Codruț Pop (Puterea Dragostei), Mihai Florea (fost concurent Puterea Dragostei).

CITEȘTE ȘI: Pro TV vrea să dea lovitura cu vedete “deturnate” de la Antena 1 și Kanal D. CANCAN.RO a aflat ce se întâmplă în culisele noului show “Burlacii: Foc în Paradis”

ACCESEAZĂ ȘI: Vrea să amețească toată suflarea masculină la show-ul de la PRO TV. Dana Roba: „Am stat în portjartier”

Recomandarea video