Cine a suparat-o pe Teo Trandafir? Iata pe cine e nervoasa: „E plin de hotarati la televizor”

Vedeta Pro TV a vorbit despre oamenii vesnic hotarati pe care nu-i intelege. Teo Trandafir este de parere ca in viata nu ai cum sa-ti dai seama mereu ce urmeaza sa ti se intample si, mai mult, ce trebuie sa faci. Planurile se schimba de la o zi la alta. Viata ni se schimba de la o zi la alta si astfel tot ce planificam se poate schimba radical. Nu stim niciodata ce se poate intampla in ziua urmatoare, iar multe dintre lucrurile importante pe care urmeaza sa le facem nu depind in totalitate de noi.

Teo are aceasta perceptie despre viata si nu-i poate intelege pe aceia care au totul planificat si sunt foarte hotarati in ceea ce priveste viitorul lor Caci, surpriza, totul poate ramane doar o supozitie.

„Oamenii hotărâţi. Ia gândiţi-vă, vă rog, fiecare la oamenii hotărâţi din viaţa voastră. Aia care ştiu, care postulează, care înţeleg fenomenul, oricare ar fi el, social, economic, înţeleg criza, angoasa, greşelile altora, după ce ele s-au produs, ăia care spun clar şi des ce ştiu, ce înţeleg ei şi noi nu.

Oamenii hotărâţi sunt cei mai plicticoşi din lume. Departe de a înţelege că uneori a fi chiar şi anodin îţi permite să-ţi găseşti un pic de spaţiu pentru replieri mascate, hotărâţii bat cu pumnul minţii lor în masa minţii noastre. A noastră, a indecişilor, a celor mulţi, a celor lipsiţi de imuabilitaţi. Vai de capul nostru, dacă te gândeşti mai bine. Avem nevoie de ei, să ne arate! De fapt, să ne plictisească înfiorător la toate mesele de Crăciun şi de Paşte, mesele alea de care ne e frică fix ca de naiba pentru că vor veni ei. Cu aceleaşi întâmplări care sunt menite, Dumnezeule, a câtă oară? să demonstreze ce bine-i să ştii ce vrei, aşa, ca ei, invidiabilii.

Şi de aici mă apucă pe mine întrebările şi, desigur, istericalele mute. Sau, mă rog, scrise. Cum adică să ştii ce vrei, tot timpul, aşa? Nu cumva ştii ce vrei pentru perioada de timp imediat următoare, în cel mai bun caz şase luni, un an? E posibil să ştii ce vrei pentru totdeauna, fără să ţii cont de vreun element care să apară pe parcurs? O variabilă? Viaţa lor nu are variabile?

Cât de trist trebuie să fii înăuntrul tău, să nu recunoşti, măcar o clipă, pentru tine, în tăcere şi întuneric, că uneori habar n-ai cine eşti, de unde vii, încotro te îndrepţi ca individ, ca personalitate şi ca dinamică bizară, proprie?

E plin de hotărâţi la televizor. Cam acolo se uită lumea. La decişi aşa sau altcumva, care se justifică, nu argumentează. Se explică. Uneori, ai senzaţia că nici măcar nu mai vorbesc pentru noi, ci încearcă să-şi lumineze singuri trotuarele, cu o lanternă mititică. În cărţi, în schimb, am găsit nehotărârea, întrebarea, zâmbetul, complicitatea, umanul veşnicei întrebări: “Şi eu, acum, ce naiba fac?”

Nu mi-e frică de nehotărâre, într-o măsură care să nu mă strângă de gât. E bună şi ea la ceva. Poate uneori, schimbările de poziţie, de atitudine, de idealuri mici, chiar, sunt benefice, ne lasă libertatea de a nu ne determina atât de strict destinele, noi înşine. Marea problemă a omenirii e dacă ceea ce se întâmplă unui individ e scris dintru început sau dacă mai e loc de liber arbistru. Foarte frumos, dar unde să mai trăiască şi el, liberul nostru arbitru, când noi înşine ne punem hăţuri de gât, zăbală-n gură, dopuri în urechi şi ţinte inaccesibile.

Chiar…cine vom fi mâine? Vorbim!…”, a scris Teo Trandafir pe bogul personal.