Competiția Survivor All Stars 2024 a intrat în linie dreaptă, spre probele individuale. Triburile s-au unificat, iar noua schimbare de pe insula dominicană a venit la pachet cu noi tensiuni – mai ales că toți concurenții locuiesc acum sub același acoperiș. Cine va câștiga, însă, marea finală și premiul în valoare de 100.000 de euro? Potrivit caselor de pariuri, există doi favoriți în acest moment.
După marea unificarea, Faimoșii și Războinicii formează un singur trib. Pentru cei rămași în competiție, cursa pentru marele premiu este tot mai aproape. Survivor All Stars a intrat în linie dreaptă spre probele individuale, iar la casele de pariuri deja au fost desemnați favoriții care ar putea pune mâna pe trofeu și pe marele premiu în valoare de 100.000 de euro.
Potrivit caselor de pariuri, favoriții în acest moment sunt Alex Delea – câștigătorul sezonului 2 – și Zanni – câștigătorul sezonului 3. Cei doi supraviețuitori sunt văzuți de casele de pariuri ca având prima șansă la a pune mâna pe marele premiu în valoarea de 100.000 de euro, oferit de Pro TV. Cei doi au cota de 5.00 la câștigarea Survivor All Stars, în timp ce al treilea favorit este Iancu Sterp – care are o cotă de 6.00.
Cea mai mică șansă, potrivit caselor de pariuri, o are Ștefania Ștefan. Cu toate că se află pe primul loc în clasamentul Survivor al jocurilor câștigate pe traseu, fosta Războinică este pe ultima poziție în topul caselor de pariuri, cu o cotă uriașă de 150.00.
Conform informațiilor oferite zilele de trecute de CANCAN.RO, marea finală de la Survivor All Stars 2024 se va disputa între Zanni, Andrei Ciobanu și Iancu Sterp. Cei trei au reușit să ajungă până la ultima probă din competiție. Finala va avea loc pe data de 30 mai și va fi transmisă live la Pro TV- ocazie în care toți concurenții vor ajunge, din nou, pe insula din Republica Dominicană – vezi AICI detalii.