Cine este Alessia Pop, adolescenta de 16 ani care a întors toate scaunele la Vocea României 2025 în primele secunde: ”N-am auzit așa ceva în viața mea!”

Cine este Alessia Pop, adolescenta de 16 ani care a întors toate scaunele la Vocea României 2025 în primele secunde: ”N-am auzit așa ceva în viața mea!”
Alessia Pop, sursă foto: PRO TV

Alessia Pop, o tânără de doar 16 ani, a ridicat sala în picioare și i-a făcut pe toți cei patru antrenori să-și întoarcă scaunele în cea mai spectaculoasă audiție a sezonului „Vocea României” 2025. Interpretarea piesei „Dzelem, Dzelem”, a emoționat publicul și jurații.

Notele înalte pe care Alessia le-a atins au uimit întreaga sală, iar reacția antrenorilor a fost pe măsura talentului ei. Theo Rose a fost prima care a apăsat butonul, urmată de Smiley, iar la câteva secunde distanță și Tudor Chirilă împreună cu Irina Rimes și-au întors scaunele.

Smiley, impresionat până la lacrimi

După prestația tinerii, Smiley nu și-a putut ascunde emoțiile.

„Doamne, Alessia. Eu nu am auzit așa ceva în viața mea. Melodia pe care ai interpretat-o m-a făcut să mă gândesc că sunt șanse mari să o alegi pe Theo. Îmi place atât de tare cât de frumos ai cântat și felul în care ai cântat și tot!” a declarat Smiley.

Pentru a-și spori șansele, Smiley a apelat la o strategie curajoasă și i-a blocat pe Theo Rose și Horia Brenciu, astfel încât aceștia să nu mai poată aduce argumente în favoarea lor.

„Îmi place atât de tare cât de frumos ai cântat și felul în care ai cântat și tot ce ai făcut cu vocea încât încerc să îmi dau mai multe șanse să ajungi la mine în echipă. De aceea am dat mute” a spus tot Smiley.

Irina Rimes a completat amuzată.

„Calcă pe capete pentru tine!” a declarat Irina Rimes.

Theo Rose și Horia Brenciu, câștigătorii luptei pentru vocea Alessiei

După o adevărată bătălie a argumentelor, Theo Rose și Horia Brenciu au reușit să o convingă pe Alessia să li se alăture echipei. Momentul a fost încheiat într-o manieră emoționantă. Theo i-a propus să cânte împreună chiar piesa „Dzelem, Dzelem”, oferind publicului o interpretare dublă care a ridicat sala în picioare.

Cine este Alessia Pop. Povestea unei voci născute din credință și perseverență

Alessia a descoperit muzica la doar cinci ani, fredonând primele versuri în mașina mamei sale. De atunci, drumul ei artistic a fost presărat cu muncă și disciplină, cursuri de canto încă din copilărie, apoi studii la Liceul de Muzică, unde s-a dedicat pianului și canto-ului clasic. Deși nu provine dintr-o familie de muzicieni, talentul pare să fie moștenit de la bunica sa.

Drumul nu a fost ușor. Alessia a recunoscut că a avut momente de îndoială, alimentate de descurajările venite chiar din partea unor prieteni și profesori. Totuși, o conversație sinceră cu Dumnezeu i-a schimbat destinul, i-a cerut un semn, iar răspunsul a venit sub forma actualei sale profesoare de canto, cea care i-a redat încrederea. Alessia a visat de mică să ajungă pe scena de la Vocea României. În copilărie, își imagina momentul în care toate cele patru scaune se vor întoarce, vis care acum a devenit realitate.

Theo Rose l-a umilit pe Tudor Chirilă la Vocea României! L-a imitat în fața tuturor și…

Lacrimi la Vocea României! Jurații au început să plângă pe rând, după piesa auzită: „Eu nu pot să vorbesc”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă