Cine sunt victimele accidentului petrecut pe mare cu skijet-ul. VIDEO

Un skijet a intrat în stabilopozi, iar acum s-au aflat victimele accidentului petrecut pe mare. Este vorba despre un tată și fiul său în vârstă de opt ani.

Medicii din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean din Constanţa au fost solicitaţi să intervină în cursul zilei de miercuri, 8 august a.c., în jurul orei 14.40, pentru acordarea îngrijirilor medicale persoanelor rănite în accidentul petrecut pe mare, în zona Hotelului Rex din staţiunea Mamaia. (CITEȘTE ȘI: ACCIDENT CU DOUĂ SKIJET-URI LA MAMAIA! AU INTRAT ÎN STABILOPOZI)

Din primele informaţii, este vorba despre un bărbat din Timişoara, în vârstă de 47 de ani şi fiul acestuia în vârstă de opt ani. Potrivit medicilor, bărbatul acuză dureri de cap şi este tăiat la picior, iar minorul a suferit un traumatism cranio-cerebral. Medicii ISU intervin au intervenit pentru salvarea victimelor cu un moto SMURD, o şenilată precum şi o ambulanţă SAJ Constanţa. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Constanţa.

Bogdan Trif a aprobat la începutul lunii iulie noi reglementări

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a aprobat la începutul lunii iulie a.c., noi reglementări privind agrementul nautic. Schimbările sunt legate de zonele în care pot avea loc sporturile nautice. Concret, cei care vor să desfășoare activități de agrement nautic cu ambarcațiuni cu motor trebuie, de acum, să aibă delimitat perimetrul în care pot lansa ambarcațiunile la apă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24

Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania