COMUNICAT DE PRESA

De: Cancan
Publicat: 12/05/2007 | 00:00

In urma aparitiei in editia de vineri, 11 mai 2007, a ziarului Cancan, a articolului „Basescu ar fi promis un Mercedes platit de Hayssam”, doresc sa fac cateva precizari, pe care le consider necesare, in conditiile in care in materialul mentionat s-au strecurat o serie de erori. Consider ca tot lupta politica, in care firma PA&CO International SRL si eu, personal, nu am fost niciodata implicati, dar suntem acum tarati, este motivatia pe care se incearca si lansarea ipotezei ca banii pentru masina Mercedes Benz, pe care i-am vandut-o domnului Traian Basescu, ar fi fost platiti de Omar Hayssam. Doresc sa precizez ca tranzactia a fost una directa, intre un vanzator si un cumparator, si ca banii i-am incasat de la domnul Traian Basescu. Introducerea in scena a sirianului Hayssam, fie si doar sub forma de „zvon-bomba”, este lipsita de orice acoperire, absurda, tendentioasa si ne-ar putea afecta reputatia de companie si, respectiv, de om de afaceri corecti, reputatie construita prin munca si cu respectarea legii, nu prin inexistente legaturi dubioase. Cu speranta ca veti tine cont de punctul nostru de vedere, va asigur de intreaga consideratie, pentru efortul dumneavoastra de a informa corect cititorii. Costel Casuneanu, presedintele PA &CO International