Corina Dragomir, poveste de viață impresionantă! A iubit doi bărbați care i-au murit în brațe

Cântăreața de muzică populară, Corina Dragomir, are o poveste de viață impresionantă. În spatele zâmbetului pe care l-a afișat în fața fanilor săi, s-a ascuns o mare tristețe. Doi dintre bărbații pe care i-a iubit enorm s-au stins în brațele sale.

Artista a rămas cu traume puternice în urma celor două pierderi. Prima oară, interpreta de muzică populară avea 27 de ani când cel alături de care trăia de 2 ani a suferit un atac cerebral și a murit.

„Era inginer și i s-a făcut rău, lucru neașteptat pentru că nu avusese nicio problemă. Noi nu ne gândim cât de ușor se moare și oamenii mor exact cum mor puii de găină. Nu s-a mai putut face nimic. M-am trezit așa deodată ca s-a dus. Din momentul ăla mi-a fost foarte greu, n-am mai putut să cânt, am avut perioade de aproape 10 ani în care eu n-am mai cântat pentru că nu mai puteam. Am simțit ca s-a rupt ceva din mine și oricât de mult încercam să revin la viața de dinainte îmi era foarte greu”, a povestit cântăreața.

Corina Dragomir a trecut prin momente grele

Corina Dragomir: „Gluma asta proastă a vieții s-a repetat”

Când spera că lucrurile se îmbunătățesc, a mai primit o lovitură dură! Artista credea că în sfârșit soarele a răsărit și pe strada ei, însă la câțiva ani distanță, al doilea său logodnic a avut același final tragic.

CITEȘTE ȘI: DRAMA UNUI ARTIST DE MUZICĂ POPULARĂ, CRESCUT DE BUNICA NEVĂZĂTOARE! A FOST DIAGNOSTICAT CU O BOALĂ GRAVĂ

„Gluma asta proastă a vieții s-a repetat. Între Crăciun și Anul nou i s-a făcut rău și a murit în brațele mele. Am fost foarte speriată în momentele acelea pentru că eram numai noi doi în casă, nu a apucat să spună absolut nimic, nu a apucat să strige să spună că îi e rău, pur și simplu… Am realizat că îi este rău pentru că se zbătea între viață și moarte. Am fost speriată, după aceea am simțit sentimentul de revoltă pentru ca nu am putut sa îl ajut, să fac mai mult”, a declarat Corina Dragomir în cadrul unui interviu pentru wowbiz.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă