Cristi Chivu, de veghe pe holurile spitalului

• Știri
Cristi Chivu, de veghe pe holurile spitalului
Sprijin. Cristi Chivu a fost alaturi de sotia sa la spital, chiar daca nu si-a putut vedea soacra

Desi a fost o interventie dificila, medicii spun ca a fost o reusita. „A fost destul de complicat, mai ales ca pacienta, in varsta de 56 de ani, a mai suferit cinci operatii, dintre care una s-a rupt. Starea acesteia este buna, urmeaza o perioada de recuperare de cateva zile, timp in care o vom monitoriza, dupa aceea va fi transferata la Spitalul Parhon, de unde ne-a fost trimisa”, ne-a declarat dr. Mircea Beuran, medicul care a operat-o pe soacra lui Chivu. Adelina a fost tot timpul alaturi de mama sa. Ea a venit la Spitalul Floreasca inca de la primele ore ale diminetii, inainte ca interventia sa fi inceput. Grijuliu, chiar daca abia a iesit si el din spital, joia trecuta, Cristi Chivu s-a alaturat sotiei sale, dar numai dupa ce interventia la care era supusa soacra sa se terminase. Fundasul a petrecut in spital aproximativ 45 de minute, timp in care a stat de vorba cu medicii, dar nu a putut sa o vada pe soacra sa, deoarece aceasta se afla la terapie intensiva si inca sub efectul anesteziei. La iesirea din spital, Adelina si Cristi Chivu au fost rezervati in declaratii. „Speram sa se faca bine”, a spus fundasul lui Inter Milano, acesta rugandu-i, de asemenea, pe ziaristii prezenti la iesirea din spital sa fie intelegatori si sa ii respecte intimitatea. Cristi Chivu trece printr-o perioada extrem de dificila. Operatia soacrei sale vine la aproximativ doua saptamani dupa interventia chirurgicala pe care fotbalistul a avut-o in Italia. Pe 6 ianuarie, fundasul lui Inter Milano s-a accidentat in timpul meciului cu Chievo, suferind o fractura craniana din cauza careia a fost operat de urgenta. Dupa opt zile de spitalizare, ieri, Cristi Chivu arata foarte slabit si obosit. Fundasul nu mai are voie sa intre pe teren trei luni, timp in care va trebui sa se recupereze. Castiga aici trei invitatii duble la petrecerea „FABULOS 40” a Danei Savuica

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta