Cum a supraviețuit icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare. Părintele Ciprian Apetrei a făcut dezvăluirea la ALTCEVA cu Adrian Artene

Părintele Ciprian Apetrei a fost invitatul special al lui Adrian Artene, moderatorul podcastului ”Altceva”, iar duhovnicul a făcut mai multe dezvăluiri, printre care și cum a supraviețuit icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare.

În inima Bucureștiului, lângă Piața Sfântului Anton, se află ruinele unei biserici cu o istorie fascinantă, strâns legată de începuturile Capitalei. Inițial o capelă a pușcăriei domnești, Biserica Sfântului Anton a fost martora unor evenimente care au modelat orașul de-a lungul secolelor.

Cum a supraviețuit icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare

În secolul al XVIII-lea, odată cu mutarea Curții Domnești pe Dealul Arsenalului, lăcașul de cult și-a pierdut rolul inițial și a devenit o pulberărie. Această transformare avea să-i aducă distrugerea în timpul marelui incendiu din 23 martie 1847, când o explozie devastatoare a ras biserica de pe fața pământului. Printre puținele relicve salvate s-a aflat o icoană veche a Sfântului Antonie cel Mare, considerată făcătoare de minuni.

După dezastru, icoana nu a mai fost readusă la locul său inițial, ci a fost adăpostită la Biserica Gheorghe Vechi, o altă biserică importantă a epocii. În schimb, o icoană secundară, de asemenea dedicată Sfântului Antonie, a fost păstrată și venerată în biserica reconstruită. Aceasta a marcat momentul în care lăcașul de cult a primit un al doilea hram, pe lângă cel istoric – Buna Vestire.

Adrian Artene: Dar aș vrea să menționăm un episod. La un moment dat, Biserica a fost arsă din temelii și din ruine a fost salvată o icoană pe care o avem și noi.

Părintele Ciprian Apetrei: E vorba de Biserica Sfântului Anton, de la începutul secolului al XVIII-lea. Sfântul Anton Pușcărie. E doar așa stilizată aici în piața Sfântului Anton. Din păcate, oamenii nu-ți dau seama, când vezi un monument acolo, frate, mai citește și tu că e o piatră acolo, uite-te, nu te duci să stai așa. În fine, e aici în piața Sfântului Anton, lângă noi, aici lângă biserică, a existat o capelă care a deservit inițial pușcăria domnească. Trebuia să fie aproape de beciu domnesc, trebuia să fie lângă curtea domnească.

Și în marele incendiu de la 1847, din 23 martie, când putem să-i spunem, un copil așa, nesupravegheat pe lângă Gheorghe Nou, s-a jucat cu focul prin podul casei și a dat foc la tot Bucureștiul. De acolo a plecat și a ars tot Bucureștiul. Biserica aceasta a fost și ea puțin afectată, dar biserica aceea, pentru că era în jur, era pulbere. Pur și simplu a explodat când a ajuns focul la pulbere, vă dați seama că era pulberărie, a zburat în clădire din jur, a fost distrusă și în acea biserică exista o icoană de la sfârșitul secolului al XV-lea, făcătoare de minunea Sfântului Antonie cel Mare. Ca să vedeți totuși că Biserica Domnească ajunsese într-o situație foarte grea. A stat, cred că vreo șapte ani, opt ani fără învelitoare. Adică ploua, ningea și n-avea învelitoare. Atât de rău a ajuns. Din cauza unor alte incendii și probleme care au fost, icoana aceea n-a ajuns aici la noi. Aceea a ajuns la Gheorghe Vechi, pentru că erau cubani, aveau mai multe, aveau școală de cateheț, aveau o întreagă deschidere culturală în momentul respectiv.

Și o icoană secundară, uitați cum avem și noi în biserică icoana aceea, care se afla tot acolo și care a scăpat din acel incendiu, a ajuns aici la biserica noastră. Numai că știți cum a fost în momentul acela un arhimandrit rus, interesant, era eclesiar cu bisericii, din vremea lui Chiselev, știți că în Chiselev cu regulamentele organice a fost șef pe aici, că rușii vreau să ne facă gubernie, nu trebuie să uităm, că vreau, noroc, s-au opus francezii, și austriecii mai puțin, dar mai mult francezii, ca să nu fim noi gubernii rusești, țara românească și cu Moldova, că astăzi vorbeam limba rusă, știți? Nu mai uitam numai la frații noștri sărace din Basarabia, că au fost rusificați. Pățeam și noi lucruri dintre acestea. Cu ajutorul Lui Dumnezeu am scăpat. Ei bine, în epoca respectivă acea icoană a dus aici, a dus un al doilea hram. Biserica, trebuie să spunem, a avut hramul istoric Buna Vestire. Acesta este hramul principal al bisericii. Și atunci a luat hramul Sfântul Anton. De ce îi spuneau? Sfântul Anton e cel mare, de fapt, de vorbă. Însă așa era prescurtarea. Și a rămas, cum spui Ionică, în loc să spui Ioan. Sau Ion, în loc de Ioan.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai„ ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care îți antrenează mintea și îți hrănește sufletului.

Citește și: PĂRINTELE CIPRIAN APETREI A FĂCUT DEZVĂLUIRI: POVESTEA ICOANEI PICTATE DE ARSENIE BOCA: ”I-AU CERUT S-O FACĂ ȘI…”