Iustina Loghin și-a surprins fanii cu o serie de imagini realizate în comuna Borca, județul Neamț, acolo unde a copilărit. Deși acum are tot ceea ce își dorește, fosta concurentă de la Insula Iubirii nu uită să se întoarcă la rădăcini. Mai mult decât atât, ea a povestit și despre copilăria ei.
Iustina Loghin a ajuns cunoscută după participarea la Insula Iubirii, fiind una dintre cele mai apreciate, dar și controversate concurente din toate sezoanele. Ea a reușit să stârnească interesul telespectatorilor, astfel că este în continuare urmărită de sute de mii de oameni. Soția lui Cornel Luchian este foarte activă în mediul online, acolo unde împărtășește experiențele sale. Recent, a vorbit despre copilărie.
Recent, Iustina Loghin a mers în comuna Borca, județul Neamț, acolo unde a copilărit. Ea s-a bucurat foarte mult să se întoarcă și casa părintească și a mărturisit că acel loc înseamnă pentru ea siguranță și dragoste.
Fosta concurentă de la Insula Iubirii a împărtășit cu urmăritorii ei și câteva imagini în care apare făcând munci gospodărești, precum culesul viei sau al porumbului. Fotografiile au fost însoțite și de un mesaj emoționant.
Iustina a transmis că nu va uita niciodată de unde a plecat și se va întoarce mereu cu drag în locul în care a crescut. De asemenea, fosta concurentă a show-ului de la Antena 1 a vorbit și despre copilăria sa la țară.
„Nu am uitat niciodată și nu voi uita vreodată de unde am plecat. Din copilărie port în suflet câteva adevăruri simple și prețioase: părinții ne iubeau, nu ne-a lipsit nimic, iar lucrurile mici aveau o valoare uriașă. Tot ce ni se cerea făceam cu drag și plăcere, pentru că era parte din noi și din familie.
Pentru mine, acasă nu e doar o casă. E rădăcină, e siguranță, e dragoste. E mirosul fânului, glasul părinților, râsul copilăriei. E locul unde am învățat ce înseamnă recunoștința și munca făcută din inimă. Oricât de departe aș ajunge, aici rămâne începutul meu. Și asta nu se uită niciodată”, a scris Iustina Loghin pe Instagram.
