În urmă cu mai bine de un an de zile, Mihai Petre și Elwira făceau o schimbare importantă. După 14 ani petrecuți în aceeași locuință, cei doi au hotărât să își schimbe căminul. S-au mutat în casă nouă, iar Elwira s-a ocupat de amenajarea noii locuințe. Cum arată casa celor doi?
În anul 2024, după 14 ani petrecuți în aceeași locuință, Elwira și Mihai Petre au decis să facă o schimbare importantă și s-au mutat într-o casă nouă. Coregrafa mărturisea la acea vreme că despărțirea de vechiul cămin a fost un moment emoționant și greu.
„După 14 ani petrecuți în căsuța noastră dragă, a venit timpul pentru o schimbare. Mare! Pentru mine a fost tare emoționant să ne mutăm. Iar pentru fete a fost distractiv.
Lui Mihai i-am făcut o surpriză și practic s-a întors de la un concurs unde a arbitrat direct în casa nouă. Am creat multe, multe amintiri minunate unde am locuit până acum și sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Începe o altă poveste!”, declara Elwira Petre, la momentul respectiv.
Așa cum spuneam, în urmă cu mai bine de un an, Mihai Petre și Elwira s-au mutat în casă nouă. Cei doi au împărtășit și imagini din locuința lor, iar fanii au fost impresionați. De amenajări s-a ocupat Elwira, iar rezultatul a fost pe gustul întregii familii.

Noua locuință a cuplului impresionează printr-un living spațios, decorat cu mobilier elegant, și o bucătărie modernă. Casa păstrează un design similar cu cel al fostei locuințe. Pentru a personaliza spațiul, cuplul a ales mobilier modern, iar întreaga locuință este amenajată în tonouri deschise și reci.
Întreaga casă este decorată într-un stil minimalist, iar detaliile elegante, precum oglinzile și accesoriile sofisticate, adaugă un plus de rafinament. Spațiul este unul deschis și luminos, iar Elwira se bucură și de un dressing spațios.
Imagini rare din casa lui Răzvan Simion. Unde locuiește matinalul cu soția Daliana