Cum era șantajată să se prostitueze o bucureșteancă purtătoare de HIV și suspectă de coronavirus

De: C. C.
Publicat: 24/03/2020 | 16:35
O româncă purtătoare de HIV și suspectă de infectare cu coronavirus a fost obligată să se prostitueze, prin șantaj și amenințări cu abuzuri asupra copiilor ei. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA a intrat în posesia unor detalii tulburătoare din dosarul instrumentat de DIICOT. (VEZI ȘI: Supercampionul MMA a fost condamnat în dosarul “Bani falși pentru prostituate”)
Este vorba despre dosarul unor persoane care au racolat o femeie purtătoare de HIV pe care au constrâns-o să se prostitueze, chiar cu riscul de a răspândi boala fatală. Totul pentru banii care, finalmente, ajungeau la persoanele ce o şantajau pe femeie cu exercitarea unor abuzuri asupra copiilor ei.

Mandate de arestare

Polițiștii au organizat un flagrant
În 27 februarie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a declinat competența în favoarea DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj privind cauza în care se efectuau cercetări față de această femeie pentru tentativă la transmiterea sindromului imunodeficitar  dobândit – SIDA, în formă continuată, considerându-se că în cauză sunt probe privind comiterea infracțiunii de trafic de persoane.
O lună mai târziu, anchetatorii au desluşit iţele acestui caz complicat, respectiv că femeia nu răspândea benevol boala, prin practicarea prostituţiei, ci pentru că era constrânsă de două femei şi un bărbat. Astfel, procurorii DIICOT au pus sub acuzare cele trei persoane, pe care le-au reţinut şi pentru care au cerut arestarea preventivă, context în care  judecătorii de drepturi şi libertăţi care au luat contact cu dosarul au emis mandate de arestare preventivă faţă de acestea. (CITEȘTE AICI: Unul dintre cei mai bogați români, acuzat că organiza orgii sexuale cu minore)

Anunțuri la mica publicitate

„În cursul lunii decembrie 2019, inculpata B.C.F., domiciliată în București, s-a aflat pe raza municipiului Zalău, județul Sălaj, unde a întreținut raporturi sexuale și relații sexuale orale cu diferite persoane în schimbul unor sume de bani prin practicarea prostituției.
Sus-numita este purtătoare a virusului HIV, fapt cunoscut de către aceasta, astfel că exista riscul transmiterii acestui virus persoanelor care apelau la serviciile sale sexuale.  În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că aceasta, începând cu data de 16.12.2019 a postat mai multe anunțuri pe site-ul Publi24 la secțiunea «Matrimoniale», atât în Sălaj, cât și în municipiul Bistrița, anunțuri având atașate numerele de telefon * și *, în vederea racolării potențialilor clienți. Din convorbirile telefonice interceptate în cauză, rezultă însă că aceleași două persoane de sex feminin, altele decât B.C.F., utilizează posturile telefonice** și ***. 
Aceste persoane folosesc, în discuțiile cu B.C.F. și cu clienții acesteia, cele două numere, iar B.C.F.folosește postul telefonic cu numărul *. Din aceleași convorbiri rezultă că aceste persoane de sex feminin dețin un control total asupra numitei B.C.F. Din investigațiile efectuate în cauză coroborate cu datele rezultate din convorbirile telefonice, rezultă că cele două persoane de sex feminin sunt P.E.B. și P.M.M.”, se arată în dosar.

Afacerea de familie cu HIV

Din convorbirile telefonice interceptate în cauză  – coroborate cu imaginile ridicate și postate pe site-ul Publi24 și cu declarațiile martorilor audiați – rezultă că P.E.B. și P.M.M. sunt cumnate, prima fiind căsătorită cu fratele acesteia din urmă, precizează anchetatorii.
Cele două, se arată în dosar, răspund din București la cele două numere de telefon postate, unde apelează clienții pentru servicii sexuale, le comunică acestora detalii și le spun inclusiv adresa unde s-ar găsi, dându-le de înțeles că ele sunt persoanele din anunț care urmează să presteze serviciile sexuale. (NU RATA: Secretul concurentei de la „Gospodar fără pereche”. Petrecere-monstru pe iaht în Ibiza, alături de fete din dosarul “Prostituate pentru VIP-uri”)
„Acestea răspund pe rând clienților, astfel încât să existe continuitate în activitatea de exploatare sexuală a persoanei vătămate B.C.F. În același timp, P.E.B. și P.M.M. țin legătura cu B.C.F. și o anunță când vine fiecare client în parte cu care au negociat, ce servicii a solicitat acesta și la ce preț. Totodată, aceastea îl ghidează înspre locația în care se află B.C.F., după care o avertizează pe aceasta că urmează să vină clientul”, se mai arată în documente.

O sclavă aducătoare de profit

Femeia era șantajată să se prostitueze
Potrivit anchetatorilor, B.C.F. se află sub autoritatea totală a celor două persoane de sex feminine, P.E.B. și P.M.M., care, prin constrângere, constând în amenințare, șantaj și umilire, o determină să se prostitueze și nu numai. Astfel, acestea îi cereau să facă ce vor ele și când vor ele, tratând-o pe B.C.F. ca pe un simplu sclav aducător de profit.
„Din convorbirile existente la dosar rezultă că aceste persoane ar deține controlul total asupra persoanei vătămate B.C.F. inclusiv asupra libertății de mișcare a acesteia din urmă, controlându-i și însușindu-și nu numai banii câștigați de aceasta din prostituție, dar și limitându-i acesteia posibilitatea de mișcare”, se mai arată în dosar.

Umilințe și amenințări față de copii

“Astfel, persoana vătămată B.C.F. putea părăsi locuința în care era cazată de către acestea doar cu acceptul inculpatelor P.E.B. și P.M.M.. Mai mult, pentru a o umili și a-i demonstra autoritatea pe care o dețin asupra acesteia, una dintre cele două persoane de sex feminin i-a cerut lui B.C.F. să iasă afară și să stea în frig dezbrăcată, pe timp de noapte și iarna, până îi va arăta adresa unde locuiește, sub amenințarea acesteia cu diferite agresiuni sexuale îndreptate împotriva copiilor acesteia. Din aceste convorbiri se desprinde atitudinea inculpatelor P.E.B. și P.M.M. față de B.C.F., lipsa oricărei urme de respect față de această persoană, indiferența față de starea precară de sănătate a acesteia și față de copiii săi folosiți în șantajarea persoanei vătămate”, au mai notat procurorii DIICOT Salaj în dosar.
Surse judiciare afirmă pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, că situația victimei din dosarul DIICOT este încă incertă în privința faptei de răspândire a bolilor. Potrivit surselor noastre, femeia riscă totuși tragerea la răspunderea penală dacă anchetatorii din primul dosar dovedesc că ea practica prostituția și înainte de a fi racolată de cele trei persoane.

Semnal de alarmă tras de DIICOT

Potrivit comunicatului oficial, după acțiunea de prindere în flagrant a celor trei, partea vătămată a afirmat că prezintă simptome de coronavirus. Din cauza situației de fapt, din care rezultă că victima a intrat în contact cu foarte mulți bărbați într-un interval foarte scurt de timp, s-a solicitat sprijinul Direcției de Sănătate Publică Sălaj, care, împreună cu medicii Spitalului Județean de Urgență Zalău, au hotărât trimiterea acesteia, pentru o perioadă de 14 zile, într-un centru de carantină, perioadă în care i se vor efectua și o serie de analize medicale specifice persoanelor infectate cu virusul HIV.
Persoanele care au cunoștință cu privire la faptul că ar fi apelat la serviciile persoanei vătămate sunt rugate să contacteze procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj și să efectueze de urgență analize pentru a stabili dacă au fost sau nu infectate cu virusul HIV, mai transmiteau atunci procurorii care se ocupa de acest dosar. (VEZI ȘI: Un medic de la “Matei Balș”, mărturii îngrijorătoare despre coronavirus)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)