Dan Bordeianu a luat prin surprindere pe toată lumea după ce a anunțat că a divorțat de mama fetițelor sale, Teodora. Cei doi au decis să pună punct căsniciei în urmă cu 3 ani, dar nu au vorbit despre acest subiect până acum. După ce s-a retras din lumina reflectoarelor, celebrul actor a preferat să își țină viața personală desparte de ochii curioșilor. Totuși, recent, acesta a făcut o serie de dezvăluiri neașteptate.
După ce a încheiat povestea de dragoste cu Adela Popescu, Dan Bordeianu s-a retras din lumina reflectoarelor, iar ulterior a început o poveste de dragoste alături de Teodora. Cei doi și-au început relația în anul 2012, iar în anul 2015 au făcut pasul cel mare. Aceștia au și două fetițe împreună. Totuși, povestea lor de dragoste s-a încheiat în mare secret, iar acum actorul a vorbit despre acest subiect.
Citește și: Cât de mari sunt fiicele lui Dan Bordeianu. Ce abordare de parenting a ales după ce s-a retras din showbiz
Dan Bordeianu a decis să își schimbe complet viața după ce a cunoscut-o pe Teodora. În 2013, cei doi s-au mutat în Brănești, în casa în care a locuit tatăl său. Actorul și fosta lui soție păreau să se înțeleg de minune. Au împreună și două fetițe, născute la 4 ani distanță.
Totuși, Teodora și Dan Bordeianu au decis să meargă pe drumuri diferite. Divorțul a avut loc în urmă cu 3 ani, dar actorul a spus adevărul abia în luna martie. Inițial, acesta nu a oferit prea multe detalii despre acest subiect, dar acum a făcut o serie de dezvăluiri surpinzătoare.
„Viața te duce la divorț. Șase ani de căsnicie în total. Sunt divorțat de trei ani, n-am spus nimic. Nu era niciun secret, dar nu m-am apucat să anunț și nici nu m-a întrebat nimeni. Timp în care au circulat tot felul de articole preluate şi răspreluate despre căsnicia mea fericită și soția mea minunată.
La un moment dat devenise amuzant, deși într-un divorț nu e nimic funny. Dar devenise funny această situație în care căsnicia mea trona veselă pe toate paginile și prin toate prostiile de reviste, dar de fapt eu divorțasem de mult”, a declarat Dan Bordeianu în podcastul găzduit de Damian Drăghici.

Dan Bordeianu a povestit și cum le-a spus despre divorț celor două fetițe ale sale – Maria și Elena. Aceasta din urmă era mult prea mică să înțeleagă ce se întâmplă, însă cu cea mare a avut o discuție importantă.
„Maria avea 5 ani, Elena era foarte mică, abia împlinise un an. Ele stau cu mama și eu le iau mereu. Aș vrea să am mai mult timp să petrec cu ele, mai ales acum, în perioada asta, mi se pare foarte important. Din fericire, alături de Maria am stat în anii ăia de pandemie și în primii ani înainte de pandemie. S-a născut în 2016, pandemia a început în 2020, deci eu am avut o perioadă foarte lungă în care mi-am permis să petrec foarte mult timp cu Maria, lucru care se vede acum, la 8 ani și jumătate.
Elena era foarte mică la divorț și Mariei i s-a explicat că există momente în care adulții nu se mai înțeleg, nu pot să ajungă la o soluție și e mai bine să își urmeze viața separat. Datoria mea ca părinte a fost să fiu eu bine, ca ea să fie bine. Că dacă eu eram într-o zonă nasoală, rea, în care nu eram fericit, în care nu mă simțeam mulțumit și împlinit cu mine, asta se întâmplă și cu copilul”, a mai spus actorul.
Celebrul actorul a explicat faptul că un copil simte atunci când relația dintre părinții săi nu mai funcționează. Așadar, Dan Bordeianu a susținut că, în astfel de situații, este bine să alegi drumul care te face fericit.
„Faptul că nu le spui că se întâmplă ceva nu înseamnă că acel copil nu simte. Vede în nevăzut mai bine decât tine de 100 de milioane de ori. Tu nu trebuie să-i spui, îi transmiți oricum nemulțumirea și nefericirea aia. Și asta i-am explicat: «Ca ţie să-ţi fie bine, trebuie să-mi fie mie bine». Un divorț e nasol oricum ar fi, dar există momente în care singura alegere e aceea. Și pentru copii asta e important să știe”, a adăugat Dan Bordeianu.