Dan Capatos, dat afară de la Antenă, “la pachet” cu Silviu Andrei! Breaking news în lumea televiziunii

Dan Capatos e OUT de la Antena 1. Decizia a zguduit întreaga televiziune! Oficial, motivul invocat este „încheierea contractului la final de an”, sursele CANCAN.RO din interior spun altceva: scandalul declanșat de Cristian Rizea, care l-a acuzat public pe prezentator că i-ar fi „furnizat femei”, dar și alte acuzații extrem de grave de proxenetism, ar fi fost, de fapt, motivul pentru care boșii ar fi luat această decizie radicală. Toate amănuntele în rândurile de mai jos!

Dan Capatos părăsește Antena 1 după mai bine de un deceniu și jumătate în trust, dar nu pleacă singur. Fostul politician, Cristian Rizea, cunoscut pentru dezvăluirile sale fără perdea, a făcut recent mai multe acuzații grave la adresa prezentatorului care au avut un impact major, se pare, asupra viitorului acestuia la cârma emisiunii.

„Băi, ***, bă, să-ți dau lista, mă. Și la cine ai mai dat gagici? Să-mi spui mie cât ai dat lui Borcea? Să-mi spui? Să-ți dau eu, mă, lista, mă, ****?

Păi asta faci tu, mă, prostituție la emisiunea ta. La emisiunea ta ai prostituție! Băi, știi ce-mi plăcea? Bă, când erau astea, de pe vremea lui Daniela Crudu și Bianca… Băi, știți cum zicea? Băi, și acum, dacă vă uitați… Programul, în pauzele alea, când fac ei în public, programul conține plasare de produse.

Băi, am zis mereu că-i zic asta: plasare de produse ****, bă! Băi, incredibil ce se potrivește asta!

Programul… emisiunea… conține plasare de produse. Băi, incredibil! Când vedeți: plasare de produse ****. Adică se potrivește perfect. Că tu asta faci. Tu asta faci.

Iar fetele astea și-au crescut cota prin tine, corect. Că inițial aveau 200-300… 200 așa… 200… și apoi au sărit peste 500.”

@cancan_ro Rizea, atac dur la adresa lui Dan Capatos #showbiz #capatos #fyp #manele #cancan ♬ Censor Beep Sound 5 – 佚名

Al doilea „tăiat” pe listă este chiar DJ Andrei, prieten apropiat al lui Capatos și om de bază în emisiune. Deși oficial se vorbește tot despre „încetarea colaborării”, surse din interiorul Antenei 1 spun că decizia are la bază un incident mai vechi: altercația în care a fost implicat anul trecut și pe care nu și-a asumat-o la momentul respectiv.

Ancheta autorităților a mers însă mai departe, iar informațiile ajunse la conducerea Antenei 1 au determinat ruptura.

Silviu Andrei, dj-ul lui Dan Capatos, scandal la Fratelli. sursă - social media

Dan Capatos și Silviu Andrei au fost dați afară de la Antena 1

Ședință tensionată cu directorul Antenelor

Totul s-a decis astăzi, într-o ședință condusă de Cristian Barbărasă, directorul care semnează toate contractele vedetelor Antena Group. Acesta este recunoscut ca nu acceptă “derapaje” indiferent de numele starurilor, iar după o discuție lungă verdictul a venit sec și ferm: nici Capatos, nici DJ Andrei nu mai fac parte din planurile postului pentru 2026.

Mai rămâne de stabilit doar modul în care se va face despărțirea, eventualele salarii compensatorii, data încetării și celelalte clauze.

CITEȘTE ȘI: Cine îi ia locul lui Dan Capatos la Un show păcătos. Prezentatorul de la Antena Stars a făcut anunțul: ”Vă las pe mâini bune!”

NU RATA: Cum arată Andrei, băiatul lui Dan Capatos? Are 14 ani și este o prezență rară în spațiul public

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Click.ro
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Gandul.ro
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate