Decizie de ultimă oră în privința alocațiilor copiilor

Publicat: 19/02/2019 | 21:44

Alocațiile copiilor din România vor fi majorate începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a legii bugetului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.  

Guvernul a adoptat marţi ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor.

„Guvernul a adoptat prin ordonanţă de urgenţă majorarea alocaţiilor copiilor. (…) 300 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi, 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestor cursuri. De asemenea, alocaţia va fi de 300 de lei şi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani în cazul celor cu dizabilităţi”, a spus Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

Întrebat ce prevede OUG în privinţa datei de intrare în vigoare a măsurii de majorare a alocaţiilor, purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat: „Guvernul îşi doreşte ca alocaţiile pentru copii să fie majorate cât mai rapid şi suntem pregătiţi pentru a fi majorate de la 1 martie, însă, în actul normativ a fost făcută precizarea expresă a faptului că actul normativ intră în vigoare începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul 2019″.

Citește și...