Delta Dunării: între gheață și speranță. Douăzeci de ani de supraviețuire la capătul hărții

În Delta Dunării, distanța nu se măsoară în kilometri, ci în ore de apă, în sloiuri, în motorină și în rugăciuni. Acum 20 de ani, o simplă răceală putea deveni tragedie, o fractură – sentință, o naștere – pariu cu destinul. Astăzi, spitalele există, ambulanțele plutesc, elicopterele survolează cerul. Și totuși, întrebarea rămâne: cât de departe este, cu adevărat, salvarea?

Iarna care îngheța și sufletul

Au fost ierni în care Dunărea se închidea ca o poartă de fier. Brațele înghețau, canalele deveneau drumuri albe, iar satele rămâneau suspendate între cer și apă, ca niște insule uitate de lume.

Pâinea nu mai ajungea o săptămână. Vaporul pasager nu trecea. Medicamentele deveneau poveste.

În comuna C.A. Rosetti și în satele din jur – Letea, Periprava, Sfiștofca, Cardon – farmacia era un cuvânt fără adresă. Dispensarul avea un stetoscop, un tensiometru și o masă ginecologică. În rest, ecou. Dulapurile sunau a gol.

Dacă aveai o urgență, să te ferească Dumnezeu! Mai bine căscai ochii și sperai să nu pățești ceva vreodată. Până și să mori era complicat.

O bătrână care a căzut pe gheață și și-a rupt piciorul a murit nu doar de boală, ci de izolare. Transportul a întârziat, gheața a blocat apa, timpul a lucrat împotrivă. Drumul ei înapoi spre sat, în sicriu, printre sloiuri și poduri neterminate, a fost aproape mai greu decât viața.

În deltă, iarna nu era anotimp. Uneori era sentință.

Medicina de supraviețuire

Un singur medic pentru cinci sate. Fără asistent în fiecare cătun, fără motorină pentru mașina primită, fără siguranța că va ajunge la timp.

Nașterile aveau loc în sat, uneori în barcă, în drum spre oraș. Nouă din zece copii veneau pe lume fără a vedea vreodată o sală de nașteri modernă.

Bolile erau simple și crude: hipertensiune, accidente vasculare, tuberculoză, sifilis, etilism. Mâncare grasă, muncă grea, alcool ieftin și puține speranțe.

Cine nu avea medicamente își făcea doctor din sobă. Ceai de coada-calului. Propolis în alcool. Un păhărel de vin „pentru sânge”. Leacuri băbești pentru dureri care, în altă parte, ar fi fost tratate cu o rețetă banală.

Transportul era coșmarul zilnic. Ca să ajungi la Tulcea, ocoleai, plăteai, așteptai. Iar când Dunărea îngheța, rămâneai captiv într-un decor de poveste, dar uneori fără final fericit.

Copiii, sărăcia și timpul care stă pe loc

În școli, clase simultane. Un calculator cu mileu peste el, ca o piesă de muzeu. Profesori puțini, manuale vechi, scrisori care ajungeau după cinci zile.

Ajutorul social ținea satul în viață. Când întârzia, magazinele dădeau pe caiet, iar oamenii se împrumutau pentru lemne. Cârciumile nu falimentau niciodată.

Tinerii plecau spre un trai mai bun, cei rămași îmbătrâneau înainte de vreme.

În satele izolate, viața semăna mai mult cu o tabără dură de supraviețuire decât cu un colț de Europa.

Astăzi: spitalul există, drumul încă doare

Între timp, lucrurile s-au schimbat. Spitalul Județean de Urgență din Tulcea a fost modernizat și extins. Există secții noi, echipamente moderne, ambulanțe navale, intervenții SMURD.

La Sulina funcționează un spital orășenesc, iar Sfântu Gheorghe și Mahmudia există servicii medicale primare. Statul este mai prezent, infrastructura e mai solidă. Și totuși, în deltă, distanța rămâne suverană.

Pentru o urgență cardiacă, o hemoragie sau un accident vascular, fiecare minut contează. Dacă vremea se strică, dacă apa crește sau scade, dacă elicopterul nu poate zbura, salvarea devine iarăși incertitudine.

Nu mai este chiar Evul Mediu, daar nici liniștea orașului.

Localnicii spun, cu un zâmbet amar, că încălzirea globală a fost o binecuvântare. Dunărea îngheață mai rar. Iernile sunt mai blânde. Izolarea totală nu mai vine în fiecare an ca o sentință.

E o glumă, dar în ea stă un adevăr: când clima îți face viața mai ușoară, înseamnă că infrastructura n-a reușit încă.

Va rămâne Delta fără oameni?

Depopularea nu e doar un cuvânt statistic, este chiar casa părăsită, gardul căzut, școala cu tot mai puțini copii.

Dacă accesul la sănătate, educație și transport nu devine constant și sigur, Delta riscă să fie locuită mai mult de turiști sezonieri decât de comunități vii.

Acum 20 de ani, oamenii trăiau la limită, astăzi trăiesc mai bine, dar încă în echilibru fragil, între apă și uscat, între modernitate și izolare.

În Delta Dunării, viața nu curge doar pe canale, curge și pe muchia subțire dintre speranță și abandon.

CITEȘTE ȘI: Românul care l-a decorat pe Putin. Prietenia începută pe tatami în 1999

 Criza E.coli care a speriat România: isteria castraveților de acum 15 ani, când nimeni nu mai îndrăznea să mănânce legume crude