Denisa Tănase și soțul ei, afaceri imobiliare în Dubai. “Locuințele pornesc de la 160.000 de euro” + “Ne-am făcut și firmă, vrem să…”

Publicat: 01/02/2022 | 18:05

Denisa Tănase și soțul ei, Mircea Brânzei, au plecat din România cel puțin pentru un an. Și-au închiriat un apartament în Dubai și s-au implicat în mai multe afaceri imobiliare. Cuplul este încântat de posibilitățile pe care le oferă legea din Emiratele Arabe Unite celor care vor să investescă.

Cei doi și-au cumpărat și un apartament în Dubai, în care nu exclud să se mute definitiv, când va fi gata. Până atunci, se concentrează asupra afacerilor pe care le-au demarat împreună și care le merg foarte bine.

(VEZI ȘI: DENISA TĂNASE ȘI MIRCEA BRÂNZEI S-AU CĂSĂTORIT ÎN SECRET LA NISA! ARTISTA A AVUT O ROCHIE DE MIREASĂ SIMPLĂ, DAR SEXY)

Același ireal l-am avut noi acum doi ani când am descoperit despre piața imobiliară de acolo, noi ziceam că e ireal să îți poți permite să îți cumperi vreodată ceva acolo. Eu și Mircea. Apoi ne-am dat seama că acolo ne putem permite lucruri pe care în țară nu ni le permitem. De exemplu, în țară poți să îți cumperi o proprietate cu toți banii, ori să faci credit la bancă. Acolo sunt foarte mult variante de finanțare, cu rate direct la dezvoltator. Sunt doi dezvoltatori acolo, unul este de fapt statul și al doilea este privat”, a declarat Denisa Tănase, la Kanal D.

Denisa Tănase, afaceri în Dubai. “E un paradis fiscal”

În Dubai, Denisa Tănase și Mircea Brânzei au cumpărat mai multe proprietăți. Nu vor neglija, însă, sub nicio formă business-ul cu parfumuri și produse de înfrumusețare ridicată de artistă, care le aduce foarte mulți bani.

Noi ne-am făcut și firmă acolo, evident că nu vrem să stăm degeaba, vrem să deschidem și piața asta pentru brandul nostru. Poți să te muți lejer acolo. Practic, ca să poți cumpăra o proprietate acolo, că toată lumea ne întreabă, îți trebuie bani, atât. Merge și prin transfer, crypto și cash. În Dubai e un paradis fiscal, nu au taxe. O rată este 10% din valoarea imobilului. Locuințele pornesc de la 160.000 de euro. Acestea sunt studiouri”, a mai spus fosta componentă a trupei Bambi.

(CITEȘTE ȘI: CE SACRIFICII A FĂCUT DENISA TĂNASE PENTRU A AVEA SUCCES ÎN LUMEA AFACERILOR? „ESTE AMUZANT CĂ OAMENII NU FAC DIFERENȚA…” )

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult