Bacalaureatul din 2013 și 2014 nu a fost doar un examen ratat, ci radiografia crudă a unui sistem educațional ajuns la limită. Promovabilitate de avarie, licee cu zero elevi admiși și un scandal uriaș de corupție, cu profesori filați și microfoane ascunse în ghivece, au transformat examenul maturității într-un subiect național de rușine.
Toamna lui 2014 a venit cu o lovitură rece: doar 22,27% dintre candidați au promovat Bacalaureatul înainte de contestații. Un procent care nu mai putea fi cosmetizat prin explicații sau comunicate optimiste. Era clar că problema nu mai ținea de generații slabe, ci de un sistem care scăpase complet de sub control.
Cu un an înainte, situația fusese aproape la fel de gravă. În 2013, promovabilitatea din sesiunea de toamnă abia depășise 20%. Practic, opt din zece elevi picați în vară nu reușeau nici la a doua încercare. Bacalaureatul devenise un zid pe care mii de tineri nu aveau cum să-l sară.
Șocul cel mai mare nu a fost procentul național, ci lista liceelor unde niciun elev nu a promovat. Unități de învățământ care funcționau legal, cu profesori, directori și inspecții periodice, produceau generații întregi fără nicio diplomă de Bac.
Experții în educație avertizau că acest dezastru era previzibil. După desființarea școlilor profesionale, liceul devenise singura opțiune pentru mii de elevi care nu aveau nici aptitudini, nici interes pentru materiile teoretice. Bacalaureatul nu ierta însă lipsa de pregătire, iar rezultatul se vedea brutal în statistici.
Un alt adevăr incomod a ieșit la suprafață în acei ani: diferența uriașă dintre notele din timpul anului și cele de la Bac. Mircea Miclea vorbea deschis despre iluziile cultivate în școli, unde elevii erau menajați, trecuți cu note de 7 și 8, pentru ca apoi să se lovească de un examen standardizat care nu mai putea fi „aranjat” la fel de ușor.
Pentru mulți profesori, Bacalaureatul a devenit momentul adevărului, iar adevărul nu arăta bine.
Dacă rezultatele slabe au zguduit sistemul, scandalul de la Liceul Dimitrie Bolintineanu l-a aruncat în aer. Acolo, Bacalaureatul nu mai era un eșec educațional, ci o afacere. Zeci de profesori, membri în comisiile de examen, erau suspectați că primeau șpagă pentru a asigura note de trecere elevilor.
Intervenția Serviciul Român de Informații a fost fără precedent. Ofițerii au montat aparatură de supraveghere audio și video chiar în școală, ascunzând microfoane în ghivecele cu flori. Fiecare discuție, fiecare negociere și fiecare „atenție” ajungea direct la anchetatori.
Din interceptări și mărturii a reieșit un mecanism bine pus la punct. Elevii plăteau sume diferite, în funcție de probă. Subiectele erau rezolvate de profesori, iar notele erau atent calibrate: suficiente pentru promovare, dar nu atât de mari încât să atragă suspiciuni. Un Bac „sigur”, dar murdar.
Cazul a fost cu atât mai grav cu cât a confirmat suspiciunile vechi ale părinților: acolo unde școala nu mai putea livra educație, livra „soluții”.
Ancheta a dus la reținerea directoarei liceului și la audierea a zeci de cadre didactice. Imaginea Bacalaureatului a fost grav compromisă, iar societatea a înțeles, poate pentru prima dată, cât de adânc ajunsese problema corupției în educație. Ministrul de atunci, Remus Pricopie, promitea măsuri ferme și analizarea rezultatelor din ambele sesiuni.
Anii care au urmat nu au reparat peste noapte sistemul, dar au adus o schimbare de direcție. Supravegherea a devenit mai strictă, toleranța față de fraudă a scăzut, iar promovabilitatea a început să crească treptat. În ultimii ani, Bacalaureatul a depășit constant pragul de 70%, semn că lecția anilor 2013–2014 nu a fost uitată.
Dar acea perioadă rămâne un avertisment dur: când educația este construită pe compromisuri, Bacalaureatul nu doar că pică elevi, ci demască un întreg sistem.
CITEȘTE ȘI: Căminele studențești din România – de la igrasie la revoltă publică