„Dinamo mi-a cerut un pret nerealist”

Știri
"Dinamo mi-a cerut un pret nerealist"
DORINTA. Copos asteapta cu nerabdare startul returului si spera ca Rapid va cuceri al patrulea titlu din istorie

Rep: Domnule Copos, cat de aproape sunt Varga si Ilie Iordache de Rapid? G.C.: Manea are un cuvant important in negocierile cu privire la transferuri, fiindca el are strategia prin care va realiza obiectivele propuse. Varga si Iordache sunt prioritatea noastra numarul unu, insa rezultatul negocierilor nu depinde numai de noi. – Care sunt situatiile lui Constantin si Cesinha? – Marius a fost si va ramane al Rapidului. Mi-as dori ca si in cazul lui Cesinha sa pot spune la fel, dar cu el mai avem cateva detalii asupra carora sa ajungem la un acord. – Acum trei luni, ati afirmat ca veti face tot posibilul sa-l aduceti pe Zicu la Rapid. – Am avut discutii preliminare cu conducerea dinamovista, insa conditiile pe care le preconizau cei de la Dinamo pentru un asemenea transfer erau cu totul nerealiste, asa ca n-am mai putut avansa cu negocierile. – De cine sau de ce va temeti cel mai mult in lupta pentru titlu? – Totul este sa avem determinare si viziune. Atat! Daca ma tem de ceva, ma tem de lipsa acestor doua ingrediente ale succesului: determinare si viziune. – Cati bani vor reveni jucatorilor daca Rapid se califica in Champions League? – In primul rand, UEFA nu ne da pur si simplu un sac cu bani ca rasplata pentru calificare, sac pe care sa-l impartim intre noi. Calificarea va aduce, bineinteles, si avantaje materiale pe masura pentru cei care au cucerit-o.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Andreea Bălan, apariție irezistibilă pe plajele din Cefalonia! Soția lui Victor Cornea și-a expus formele în costum de baie
Prosport.ro
Andreea Bălan, apariție irezistibilă pe plajele din Cefalonia! Soția lui Victor Cornea și-a expus formele în costum de baie
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Primire VIP pentru Florian Munteanu! Actorul român vestit la Hollywood a fost dus la mare cu elicopterul
Click.ro
Primire VIP pentru Florian Munteanu! Actorul român vestit la Hollywood a fost dus la mare cu elicopterul
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Kaufland are o sonerie video Wi-Fi la preț bun. Ce alte produse interesante mai sunt în ofertă la finalul verii
go4it.ro
Kaufland are o sonerie video Wi-Fi la preț bun. Ce alte produse interesante mai sunt în ofertă la finalul verii
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Ciprian Ciucu taie stimulente pe linie, în București. Ajutorul pentru adulții cu handicap, de 500 lei, se suspendă. Voucherele Materna, de 2.000 de lei, nu se mai acordă. Stimulentul pentru nou-născut, de 2.000 lei, doar pentru cazuri sociale, iar cel pentru copiii cu handicap, de 1000 de lei, se modifică. De când intră în vigoare decizia
Gandul.ro