Directorul executiv SSG, reacție exclusivă după ce doi agenți de pază au snopit în bătaie un bărbat bănuit de furt, într-un Mega Image din Sectorul 6: „Nu încurajăm comportamentul agresiv”. Ce pedeapsă au primit bătăușii

Publicat: 09/02/2021 | 14:43

Scene șocante s-au petrecut într-un supermarket din Sectorul 6 al Capitalei. Un bărbat bănuit că ar fi furat din magazin a fost snopit în bătaie de doi agenți de securitate. Cei doi l-au agresat fără milă, cu o lopată, l-au tăvălit pe jos și l-au lovit chiar și cu picioarele, în ciuda neputinței pe care a afișat-o.

Un bărbat din Capitală bănuit de furt dintr-un magazin Mega Image din Sectorul 6 a fost snopit în bătaie de doi agenți de pază ce aparțin de firma SSG. Bărbații l-au aruncat pe jos, l-au bătut crunt cu o lopată și i-au aplicat și câteva lovituri cu picioarele, toate acestea petrecându-se în timp ce bărbatul se afla la pământ.

Imaginile au devenit virale și au stârnit revolta internauților care nu și-au putut explica de ce anume s-au comportat cei doi agenți atât de agresiv.

„De ce au dat în el în halul ăsta? Doamne ferește, cum am ajuns… / Dacă tot îl bănuiau de furt, de ce au acționat ei și nu au lăsat Poliția să-și facă treaba? / Ca la noi, la nimeni. Nu se poate așa ceva / Cum domne să dai în el așa, ca într-un animal? Nici în animale nu dai, că ți-e milă…bietul om / Ferească Dumnezeu…rasa umană, cea mai inumană”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților, postate după ce au văzut imaginile șocante.

Reacția oficială a firmei de pază și securitate SSG

Bogdan Dumitrache, directorul executiv al firmei de securitate SSG a făcut declarații exclusive pentru CANCAN.RO, vizavi de incidentul petrecut într-un Mega Image din Sectorul 6, pe care îl puteți vedea în video de mai jos.

!!!ATENȚIE!!! IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL

Directorul executiv al companiei de pază SSG a oferit prima reacție cu privire la incidentul ce a avut loc în magazinul Mega Image din Sectorul 6 al Capitalei.

„Ne cerem scuze pentru incidentul petrecut, vă asigurăm că nu este un mod de lucru, ci un incident izolat și vom instrui temeinic toți angajații pentru ca un astfel de comportament să nu se repete. Echipajele noastre au fost anunțate de dispeceratul video despre o grupare care operează în zona Militari, dar datorită reacției rapide nu au putut sustrage din magazinul în cauză, iar echipajele s-au dus în magazinul învecinat la patrulare când i-au surprins. Unul părăsea magazinul cu marfă sustrasă iar un altul era în interior. Sustrăsese mai multe produse (opt role de cașcaval) pentru revânzare. Agenții de intervenție i-au interpelat și i-au dus în Recepție marfă pentru a nu declanșa un incident cu clienții” a explicat Bogdan Dumitrache.

Agenții bătăuși au rămas fără contract de muncă

Bogdan Dumitrache, directorul executiv al SSG, a declarat că cei doi agenți bătăuși care au provocat incidentul din Mega Image-ul din Sectorul 6 al Capitalei au rămas fără loc de muncă, întrucât, în urma comportamentului inadecvat pe care l-au avut, li s-au desfăcut contractele de muncă.

Din Notele Explicative luate astăzi dimineață la Sediul firmei, reiese că până la Recepție marfă agenții noștri au fost amenințați chiar și cu moartea atât a lor, cât și a familiilor lor, că sunt o grupare și sunt mulți, inclusiv că sunt așteptați afară de către alți indivizi pregătiți să intre să-i scape.

Unul dintre suspecți a fost agresiv verbal, a adus injurii și amenințări, apoi a devenit violent și astfel a degenerat incidentul din filmarea făcută cu telefonul personal al unuia dintre agenții de intervenție. În urma apariției filmării pe internet, i-am convocat la Sediul firmei pe cei implicați pentru o Cercetare Disciplinară care s-a finalizat cu desfacerea contractelor de muncă, deoarece ne delimităm de astfel de practici cu violență, nu încurajăm comportamentul agresiv și cerem angajaților noștri limitarea la fișa postului și interzicem filmarea în magazine.

Doi agenți de la SSG au snopit în bătaie un bărbat bănuit că ar fi furat 8 role de cașcaval, dintr-un Mega Image

Este un incident regretabil ce nu definește valorile companiei noastre și stăm la dispoziția organelor competente pentru cercetarea și ancheta cazului. În prezent am fost contactați de către comandantul Secției 22 de pe raza Sectorului 6, iar cei implicați sunt la secție pentru anchetă.

În ultima perioadă, grupările de hoți sunt foarte agresive, dar noi ne instruim angajații pentru respectarea legii și solicitarea organelor competențe. Sarcinile agenților de intervenție la acest caz erau de a limita o astfel de escaladare, de a proteja angajații magazinului și clienții și de a reține suspecții până la sosirea Poliției. În cazul de față, deoarece prejudiciul a fost recuperat, s-a luat decizia de a nu anunța Poliția. Vă stăm la dispoziție cu toate datele de care veți mai avea nevoie ulterior. Cu stimă, a declarat Bogdan Dumitrache, pentru CANCAN.RO.