Lumea filmului românesc rămâne tot mai săracă. Actorul Florin Anton s-a stins din viață la doar 64 de ani. Colegii sunt devastați de durere și nu pot accepta că pentru Florin Anton „cortina a fost trasă”.
Florin Anton a fost unul dintre cei mai apreciați actori de pe scena românească, era renumit pentru rolurile din ”Pădureanca” și ”Faleze de nisip”. A murit la doar 64 de ani și a fost condus pe ultimul drum pe 30 decembrie. Florin Anton își va dormi somnul de veci în Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor.
VEZI ȘI: ” PUNCT ÎN DOSARUL ”HEROINA”! GRUIA TODICĂ, UNUL DINTRE CEI MAI FEROCE INTERLOPI, A FOST CONDAMNAT ”
Marian Râlea a fost unul dintre colegii de scenă, dar și prietenii lui Florin Anton. Actorul este devastat de vestea primită și a postat un mesaj emoționant la trecerea în neființă a bunului său coleg.
”Actorii când coboară de pe scenă nu mai știu cum să își țină mâinile, pe unde să pășească, să nu încurce lumea. Devin vulnerabili și nu știu să lupte cu virușii omenești care îi pot răpune! Drum bun, dragul meu coleg și prieten, Florin Anton! Rămâi mereu în sufletul meu”, a scris Marian Râlea pe Facebook.
Florin Anton a făcut parte din echipa Teatrului de Comedie încă din anul 1982, ocazie cu care l-a interpretat pe Hieron al II-lea în Arma secreta a lui Arhimede de Dumitru Solomon, în regia lui Alexandru Colpacci (1982). Dintre filmele în care a jucat fac parte: “Întoarcerea din iad” (1983), “Emisia continuă” (1985), “Pădureanca” (1987), “Miracolul” (1988), “Vânătoarea de lilieci” (1991), “Divorț din dragoste” (1991), “Faimosul paparazzo” (1999), “Margo” (2006), “Profetul, aurul și ardelenii”, șamd.
Actorul era căsătorit cu Liudmila Szekely și aveau împreună un băiat și o fată. Vladimir a absolvit Regia de teatru, iar fata este studentă la actorie.
CITEȘTE ȘI: ” MODALITĂȚILE PRIN CARE TE POȚI ÎNSCRIE PENTRU VACCINUL ANTI-COVID„