Doliu în politica românească. Dorel Crăciun a murit la 66 de ani

Doliu în politica românească. Dorel Crăciun a murit la 66 de ani
A murit primarul din Sânmartin / FOTO: Facebook & pixabay

Dorel Crăciun, fost primar al comunei Sânmartin, s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani, după o lungă luptă cu o formă agresivă de cancer. Moartea sa, survenită în dimineața zilei de marți, 26 august, a adus durere în comunitatea din care făcea parte.

Dorel Crăciun a condus Primăria între 2000 și 2004 și a rămas în memoria localnicilor ca edilul care a încercat să oprească afacerile ilegale cu terenuri. Demersurile sale curajoase au atras însă represalii dure. Pentru curajul său, a fost atacat și bătut în fața Primăriei de persoane mascate, sub privirile polițiștilor, fără ca agresorii să fie pedepsiți vreodată.

Deși ancheta a fost închisă, suspiciunile privind implicarea grupurilor de interese locale au rămas.Loviturile primite atunci i-au adus fostului edil multiple suferințe și intervenții chirurgicale, dar nu i-au clintit hotărârea de a rămâne un om drept.

Cristian Laza, actualul primar al comunei a făcut o ședință de consiliu înaceastă dimineață și a anunțat că ziua premergătoare înmormântării, adică miercuri, va fi declarată doliu local în Sânmartin. Comunitatea își ia astfel rămas-bun de la cel care a încercat să facă totul pentru comuna sa.

„Nu vor avea loc evenimente sportive, concerte, spectacole și alte asemenea. Îndemn la decență și respect”, a declarat Cristian, actualul primar al comunei, pentru Ebihoreanul.

Cum era descris Dorel Crăciun

Dorel Crăciun a fost apreciat ca un om integru, corect și dedicat, care a știut să fie deopotrivă exigent și protector cu oamenii săi. Timp de 18 ani a condus o firmă de construcții a drumurilor, unde a lăsat imaginea unui lider ce cerea seriozitate și profesionalism, oferind el însuși exemplul personal.

„A fost un om serios, din cale-afară de corect și foarte atașat de colegi, foarte protector cu oamenii din subordine, chiar dacă în același timp era intransigent și pretindea tuturor să-și facă munca exemplar, dând propriul lui exemplu”, l-a caracterizat și Beneamin Rus, proprietarul firmei la care fostul primar a lucrat.

CITEȘTE ȘI: Durere fără margini! Bărbatul care a murit înecat împreună cu fiul său în Lacul Snagov sunt înmormântați

Fotbalist, mort într-un accident cumplit de mașină. Mijlocașul a avut parte de destinul crunt al lui Diogo Jota

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!