Domeniul în care oamenii rămân fără job. Val de concedieri în 2026

Domeniul în care oamenii rămân fără job. Val de concedieri în 2026

Criza a lovit din plin domeniul privat. Concedierile sunt la ordinea zilei, oamenii sunt disperați, iar haosul s-a instaurat în toate domeniile de activitate. De la Azomureş, peste 600 de angajaţi au fost anunţaţi că intră în şomaj tehnic, iar alte 1.500 de locuri de muncă sunt în pericol. Recent, producătorul american de scaune pentru automobile Adient plc. a anunțat închiderea fabricii din Ploiești și disponibilizarea angajaților.

Adient este prezent în România din anul 2000 și are peste 5.800 de angajați la nivel național, în cele șase unități de producție în Jimbolia, Craiova, Poiana Lacului, Bradu, Ploiești și Pitești. 1.010 oameni încep acum goana după un alt job, iar acesta pare să fie doar începutul.

„Am fost team leader și ca operator nu mă mai vrea nimeni. Probabil nu mai prezint garanție că aș putea să fiu operator producție și am și o vârstă. Am fost la câteva interviuri. Nu înțeleg. M-am descurcat 10 ani ca team leader și nu mă descurc acum operator”, spune o femeie rămasă fără loc de muncă.

În situația ei sunt, însă, mulți alții. Oamenii nu își mai găsesc liniștea de la începutul anului. Mulți și-au pierdut locul de muncă, dar taxele continuă să îi sufoce. Companiile care activează în domeniul auto dau faliment, fabricile de mobilă își trimit angajații acasă. Probleme sunt și în IT, unde cândva soarele strălucea din plin. Acum posturile sunt tot mai puține și nu sunt plătite excelent.

Combinatul Azomureș a trimis în șomaj tehnic 600 de angajați

Combinatul Azomureș trimite în șomaj tehnic 600 de angajați. Și povestea nu se oprește aici, deoarece alți 1500 de oameni trăiesc cu sabia deasupra capului. Pentru această situație, ei dau vina pe Romgaz, care își anunțase încă din noiembrie intenția de a prelua combinatul.

„Suntem acum în situația în care am anunțat aproximativ 600 de colegi, mai exact 620, că din 19 ianuarie sunt plasați în șomaj tehnic. De asemenea, în aceste zile au avut loc discuții cu reprezentanții firmelor contractuale, cei care asigură servicii de mentenanță pe platformă, pentru suspendarea sau reducerea semnificativă a contractelor. Aici vorbim deja de aproximativ alți 1500 de lucrători”, a declarat Ovidiu Maior, purtător de cuvânt Azomureș.

Președintele sindicatului speră într-o soluție. El nu își poate imagina cum se vor descurca acești oameni cu facturile în plină iarnă.

„E momentul foarte dificil, în prag de iarnă, cheltuieli, consumuri mari, impozite mărite. Să sperăm că se vor găsi soluții”, spune Emil Almășan, președinte sindicat Azomureș.

Cât câștigă un nepalez în 2026, în domeniul curățeniei. Suma și beneficiile pe care le primește lunar

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare