Dorm cu topoarele la cap de teama talharilor! Vezi cum e viata in „Valea Hotului”, din Mehedinti!

• Știri
Dorm cu topoarele la cap de teama talharilor! Vezi cum e viata in "Valea Hotului", din Mehedinti!

Satul Stefan Odobleja s-a numit, pana in anul 2005, Valea Hotului, iar localnicii spun ca locuintele lor au fost sparte una dupa alta, de-a lungul anilor. „Asta cu furatul este de mult la noi, adica pagubitii ramaneau saracii, iar hotii nu au fost prinsi niciodata. Satul nostru il stie toata lumea de Hotu, pentru ca, demult, la marginea padurii, stateau hotii la panda si, cand treceau oamenii la targ cu animale, cu pasari, grane, le ieseau in cale si le luau tot. De atunci a ramas numele de Hotu, apoi s-a schimbat in Stefan Odobleja, de cativa ani, de prin 2005”, povestesc cei mai batrani dintre localnici. Cum vine noaptea, batranii si femeile singure isi fereca portile si usile de la case, iar topoarele sunt nelipsite de la capul fiecarui pat. Talharii fura cazanele de tuica confectionate din cupru, de pe urma carora fac ceva bani. Batranele satului vorbesc cu teama despre intamplarile nocturne si se roaga la cele sfinte sa nu fie si ele calcate de hoti. „Doamne, numai rele se intampla la noi in sat, misuna hotii ca furnicile si politia nu prinde pe nimeni”, a spus o batrana. Politia este sesizata de fiecare data, dar cazurile raman clasate cu autor necunoscut. Localnicii spun ca alesii locali cunosc bine situatia si recunosc cu nonsalanta ca in satul lor hotii striga hotii. „Dupa parerea mea, aici nu este vorba despre nicio legenda a hotilor, este doar o bulibaseala si niciodata nu au fost prinsi talharii si pe nimeni nu a interesat sa deschida o ancheta. S-au invatat ca aici e sat fara caini si fura tot ce prind”, a declarat Bebe Nicodim, consilier al satului Odobleja.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
go4it.ro
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta