Doua persoane au fost ranite dupa ce un scuter a fost lovit de un tren in Bistrita! Locomotiva a luat foc

Știri

Seful Politiei Transporturi Feroviare Bistrita-Nasaud, Ioan Murasan, a declarat ca accidentul s-a petrecut la o trecere de cale ferata din cartierul Unirea.

„Doua persoane aflate pe un scuter nu au acordat prioritate unui tren apartinand companiei Regiotrans, care circula pe ruta Bistrita-Bistrita Bargaului. Scuterul a fost lovit de tren, iar cele doua persoane au fost ranite. De asemenea, in urma impactului locomotiva a luat foc, iar la fata locului a fost trimis un echipaj de pompieri”, a declarat Ioan Murasan.

El a explicat ca locomotiva a luat foc intrucat scuterul a izbit-o in zona rezervorului, insa focul a fost stins de pompieri imediat ce acestia au ajuns la locul accidentului.

Ioan Murasan a mai spus ca traficul feroviar pe ruta Bistrita – Bistrita Bargaului nu a fost afectat de acest accident intrucat nu mai sunt alte trenuri care trebuie sa treaca prin zona pana luni.

Potrivit reprezentantilor Serviciului Judetean de Ambulanta Bistrita-Nasaud, cele doua persoane aflate pe scuter sunt constiente, dar au fost transportate la Spitalul Judetean de Urgenta din Bistrita.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video