Dr. Cristian Andrei, sfaturi pentru părinții care își lasă copiii la festival! ”Această experiență devine o lecție importantă pentru viață”

Dr. Cristian Andrei a publicat astăzi un text cu referire la ingrijorările părinților care si-au lasat copiii in festivaluri. În contextul în care Beach, please este în plină desfășurare la Costinești, acesta a ținut să facă mai multe precizări pentru familiile adolescenților.
Într-o atmosferă incendiară, Beach, Please! – cel mai mare festival de muzică din Europa – a dat astăzi startul oficial ediției 2025. Evenimentul organizat de către Selly urmează să strângă un total de peste 500.000 de tineri, o parte dintre ei chiar minori.
Organizatorii desfășoară mai multe campanii de responsabilitate socială în cadrul festivalului.  Prima dintre ele adresează problema consumului de substanțe, este un mesaj antidrog, pe limba tinerilor, de conștientizare a riscurilor. A doua condamnă fenomenul violenței domestice. În fiecare pauză, după fiecare artist, pe ecranele scenelor vor rula spoturi cu mesaje dedicate.
De asemenea, în festival există The Safe Zone, un proiect derulat de ANPCDA – Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor în parteneriat cu Asociația Caravana Medicilor. The Safe Zone  un spațiu dedicat sprijinului psihologic, informării și prevenirii consumului de substanțe, gândit special pentru participanții la marile festivaluri. Zona este deservită de psihologi, medici, voluntari și consilieri specializați, și oferă sesiuni de consiliere, activări interactive și resurse utile pentru tineri. Proiectul reflectă angajamentul organizatorilor față de o generație adesea greșit înțeleasă, dar responsabilă.
Beach, please este în plină desfășurare, la Costinești.

Beach, please este în plină desfășurare, la Costinești.

În cazul în care încă există părinți îngrijorați în ceea ce privește participarea lor la un astfel de eveniment, dr. Cristian Andrei a postat o serie de sfaturi pentru aceștia.
”Adolescentul este cu fața către plajă acum, ar face orice să fie acolo cu cei mulți. Ce il atrage așa, irezistibil, în locul acela?
În primul rând instinctul gregar, care ne adună pe noi toți în locuri de pelerinaj, de bucurie comună, sau de salvare a cuiva. În al doilea rând nevoia de a afla cine este el sau ea, în comparație cu unii de aceeași vârstă. Pentru a fi observat de aceștia va exagera mai mult sau mai puțin, va striga tare și va sări cât mai sus.
Un festival devine pentru adolescenți un teren de exprimare – al stilului, al gusturilor, al curajului de a fi diferit. Acolo nu merge doar pentru a asculta muzică, ci pentru a fi el însuși în mijlocul generației lui.
Inima ta de părinte e strânsă puțin, pentru că se teme de drog, alcool, violență. Asta se întâmplă pentru că tu nu știi multe despre aceste domenii. Îți spun eu, adolescentul tău este expert în ele, le-a văzut în jur, s-a informat mult și va folosi educația pe care i-ai dat-o ca să pună limite.
Te gândești că ar putea fi influențat de anturaj, păcălit cumva de textul muzicii sau de oferta din jur. Da, există influențe, una dintre ele este ritmul muzicii care aduce pe toți tinerii în aceeași stare, îi apropie ca prieteni și le testează limitele până dimineață.
Muzica a fost mereu limbajul generațiilor tinere – a șocat, a revoltat, a unit. De la rockul anilor ‘60 până la trapul de azi, fiecare gen a speriat părinții și a eliberat adolescenții. Nu te teme de muzică. E doar vocea unei generații care se caută pe sine. E felul lor de a spune „Sunt aici, vezi-mă, ascultă-mă, lasă-mă să fiu altfel.
În ce privește textele acelea deocheate, eu cred că sunt privite de adolescent cu simțul umorului și că el știe să se delimiteze de ele, pentru că nu mai este copil. Chiar dacă în ochii tăi este copil, te asigur că mintea lui analizează, filtrează și alege mai mult decât îți imaginezi. (…)
În sfârșit, mai este problema aceasta a încrederii în discernământul adolescentului. Eu l-am lăsat pe fiul meu cel mic să meargă la Beach Please și, ca să adorm liniștit în prima noapte, am ascultat muzică de-a lui până când m-am obișnuit cu ea. I-am pus în bagaj doar fraza „Am încredere în tine, pentru că am încredere în ce te-am învățat”. I-am mai spus această frază și când a mers să-și dea Bacul. Două dintre acele melodii se află în playlistul meu din telefon, le ascult când vreau să-mi fac energie dimineața și îmi aduc aminte de fiul meu.
Festivalul de muzică este un spațiu în care adolescenții își exersează libertatea, își negociază limitele și își scriu propriile povești de vară. Într-un context organizat, cu măsuri de siguranță și cu o comunitate vie, această experiență devine o lecție importantă pentru viață.
Am un proiect de suflet în această perioadă, este despre cum să învețe adulții de la adolescenți lucruri de la tineri: muzică, engleză, viață urbană, substanțe, petrecere, internet, prietenie. Sper să participi și tu în acest proiect”, a explicat dr. Cristian Andrei.

Artiști internaționali de top precum: A$AP Rocky, 21 Savage, Young Thug, Lil Baby și mulți alții sunt parte din lineup-ul care transformă Beach, Please! într-un fenomen cultural global.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta TV care și-a făcut 50 de operații estetice: „8 măriri de sâni, 3 liftinguri la fese, plus nas, urechi, tot! Acum am avut o infecție generalizată”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta TV care și-a făcut 50 de operații estetice: „8 măriri de sâni, 3 liftinguri la fese, plus nas, urechi, tot! Acum am avut o infecție generalizată”
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce vor face Gabi Torje și Alin Alexuc cu banii câștigați la Asia Express: „Nu sunt chiar atât de mulți!”
Click.ro
Ce vor face Gabi Torje și Alin Alexuc cu banii câștigați la Asia Express: „Nu sunt chiar atât de mulți!”
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Călin Georgescu și Ionel Rusen au fost trimiși în judecată de DIICOT în dosarul înșelăciunii cu consecințe deosebit de grave. Este al treilea dosar în care Georgescu este trimis în judecată
Gandul.ro
Călin Georgescu și Ionel Rusen au fost trimiși în judecată de DIICOT în dosarul înșelăciunii cu consecințe deosebit de grave. Este al treilea dosar în care Georgescu este trimis în judecată
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi