Drama neștiută a lui Ellie White. Tatăl artistei a murit fără să-și cunoască nepoții: ”A fost găsit după o săptămână”

Toată lumea o știe pe Ellie White, dar puțini sunt cei care cunosc drama pe care a trăit-o în urmă cu câțiva ani. Tatăl artistei s-a stins din viață fără să-și cunoască nepoții.

În urmă cu aproape șase ani, Ellie White a trecut prin momente grele. Artista și-a deschis sufletul abia acum și a reușit să vorbească despre tragedia care a avut loc în familia ei. La doar o lună după ce a adus-o pe lume pe fetița ei, tatăl cântăreței s-a stins din viață.

”Tata a murit la o lună după ce s-a născut Maria. Nu a apucat să o vadă, pentru că el stătea la Buzău. Eu abia o născusem pe Maria, locuiam la București și nu ieșisem cu ea încă. Nu aveam o legătură foarte strânsă. L-au găsit vecinii din sat. După ce s-a despărțit de mama, tata s-a dus înapoi la casa părintească. Sunt anumite lucruri pe care chiar dacă le regreți, nu ai ce să faci, pentru că nu depind de tine”, a spus Ellie White la Antena Stars.

Părintele artistei a murit în somn și a fost găsit fără suflare de vecinii săi, în casa în care locuia în Buzău. Devastată de durere, cu ultimele puteri, Ellie White s-a adunat și a organizat înmormântarea. Însă, după ce și-a condus tatăl pe ultimul drum, artista a cedat psihic.

”La înmormântare am fost cu ea (n.r. fetița), dar știi cum e, dacă stăm să ne gândim pe partea aia, sunt liniștită că a văzut-o la nivel spiritual. Când am auzit că s-a dus tata, m-am mobilizat, m-am pregătit de înmormântare și după, la câteva zile după ce am ajuns acasă, atunci am cedat. A fost o situație dubioasă. El a murit în somn, a fost găsit la o săptămână după, era vară. A fost cu sacul băgat de la morgă băgat în coșciug, nici măcar nu a fost coșciug deschis”, a mai spus artista.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
Click.ro
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare