Acasă » Știri » Știri interne » Drumul Crucii, refăcut în Dâmbovița de tineri care au jucat rolul lui Iisus și al Mariei

Drumul Crucii, refăcut în Dâmbovița de tineri care au jucat rolul lui Iisus și al Mariei

De: Maya Radu 26/04/2019 | 13:48

Un scenariu inedit a fost pus la cale de mai mulți tineri dintr-o localitate din Dâmbovița. Aceștia au îmbrăcat straie specifice perioadei în care Mântuitorul a fost răstignit, au interpretat personaje din Noul Testament, iar o cruce de lemn a fost purtată de un tânâr în spate până la Troița Păcii de pe Dealul Crucii din localitatea Gura Ocniței.

Totul s-a întâmplat în după-amiaza din Joia Mare. Tinerii au refăcut drumul, „Iisus” purtând crucea în spate. Au prezentat osânda, patimile și ridicarea Sfintei Cruci.  (VEZI ȘI: Tradiții și superstiții în Săptămâna Patimilor)

Ideea primarului, lăudată, dar și criticată

Evenimentul este unul inedit în județ. Primarul este cel care a și venit cu ideea, iar adolescenții i-au ascultat recomandările și au interpretat totul așa cum a fost gândit. Momentul a fost unul emoționant, mai ales pentru copiii veniți să vadă. S-au spus rugăciuni, au curs lacrimi, totul exact ca pe Drumul Crucii.

Deși unii i-au criticat ideea, alții au apreciat gestul făcut de primar, care se declară un iubitor de cultură, artă și istorie și și-a transformat chiar și primăria în loc de expoziție, unde organizează des vernisaje pentru copiii din localitate.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×