După ce a fost casieră la magazinul Adinei Buzatu, mama Antoniei şi-a găsit o nouă ocupaţie:”Sunt foarte entuziasmată…”

• Poze

Pe lângă faptul că petrece foarte mult timp cu băieţii fiicei sale, Denise şi-a găsit o nouă ocupaţie, de care este tare încântată. ”Sunt foarte entuziasmată de noua mea activitate, noul meu proiect, de vlogging. Sper să vă placă ceea ce vedeţi. Eu am venit cu ideea, iniţial am vrut să scriu o carte, mi s-a părut că e prea mult, cu editatul. Eu sunt o vorbăreaţă, nu o scriitoare”, spune femeia într-un episod de vlog pe care l-a filmat.

Bruneta le-a povestit fanilor că una dintre pasiunile ei este dansul şi s-a filmat în timp ce exersa cel mai senszual dans, tango-ul.

“Pe lângă momentele în care sunt cu nepoţii mei, cursurile de dans sunt pe locul doi, mă fac să uit de toate problemele pe care le am. Ador să merg la cursurile de dans, pentru că mă relaxează foarte mult, mi se pare că aici trece atât de repede timpul şi mă rog să mai fie încă cinci, zece minute ca să dansez”, relatează mama Antoniei.

„Mi-au ieşit nişte fire albe, dar sunt mândră de ele pentru că fac parte din viaţa mea. Mă fac frumoasă, nu că nu aş fi, dar mă fac mai frumoasă. Chiar dacă nu sunt filmată, nu mă vede nimeni, mie îmi place să mă aranjez, pentru că o faci pentru tine”, mai spune femeia în episodul filmat.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Ce a scris în biletul de adio un violator care s-a spânzurat într-un penitenciar de maximă siguranță din Ardeal. Bărbatul devenise un deținut-problemă
Gandul.ro
Ce a scris în biletul de adio un violator care s-a spânzurat într-un penitenciar de maximă siguranță din Ardeal. Bărbatul devenise un deținut-problemă
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute