Elena Băsescu, de urgență la spital! A căzut de pe cal și a ajuns, în cărucior, la internări!

Publicat: 15/05/2023 | 23:40

Alertă în familia fostului președinte al României! Elena Băsescu a ajuns la spital! S-a întâmplat în ultima zi de weekend, după o partidă de călărie nereușită. EBA s-a dezechilibrat și a alunecat din șa. Adrenalina a ținut-o tare, dar, ajunsă acasă, și-a dat seama că o vizită de urgență la spital e obligatorie. Și bine a făcut, pentru că a avut nevoie de antiinflamatorii, pentru a se pune pe picioare. CANCAN.RO are detaliile și imaginile și vi le prezintă, în exclusivitate.

Încercată de soartă a fost Elena Băsescu duminica trecută, atunci când a ales să meargă la călărie. O face des, că-i place la nebunie, dar acum s-a întâlnit cu ghinionul chior. O clipă de neatenție a trimis-o la spital. EBA a alunecat din șa și s-a izbit de pământ! Panică. S-a ridicat, nu a mai continuat, s-a retras, speriată, acasă. Abia acolo a început să se resimtă. Dureri. Și-a luat pe ea ce a găsit la îndemână, și-a ”tras” papucii de casă și a ieșit în stradă, cu telefonul în mână. Uber a comandat, câteva minute a așteptat. A urcat și, cât ai bate din palme, cobora în fața spitalului. La Ponderas.

Elena Băsescu a ajuns la spital, după ce a căzut de pe cal (Foto: CANCAN.RO)

Elena Băsescu, în cărucior la internări!

Câțiva pași a făcut mezina fostului președinte Traian Băsescu până a ajuns la intrare. Nu a slăbit mobilul, probabil, zeci de mesaje au curs pe el în acele momente. A ajuns la ghișeu, iar de acolo, direcția camera de gardă, apoi… Se pare că prin RMN ar fi trecut EBA, pentru că ar fi fost vorba de un traumatism cervical. Și a revenit la camera de gardă. Pare destul de grav, în imagini!

(CITEȘTE ȘI: EL ESTE MILIONARUL CARE A COMBINAT-O PE EBA! ESTE ÎNSURAT ȘI ȘMECHER ÎN CONSILIUL LOCAL PLOIEȘTI)

Fosta soție a lui Syda era așezată într-un cărucior, apoi urcată la etaj, la internări. Unde antiinflamatoarele și-au intrat în rol. Nu știm dacă și-a petrecut noaptea la spital, dar pericolul fusese îndepărtat. De altfel, Elena Băsescu afișase, după primele investigații, o mină mai puțin speriată, semn că medicii i-au dat o veste bună.

Elena Băsescu este dusă, în cărucior, la investigații medicale (Foto: CANCAN.RO)

Elena Băsescu, modeling, politică, jurnalism + Mamă a trei copii!

Fost fotomodel, Elena Băsescu are 42 de ani și este născută la Constanța. A terminat Facultatea de Relații Comerciale Financiar Bancare Interne și Internaționale, la Universitatea Româno-Americană, din București, de unde s-a ales cu o diplomă de master în științe politice. Elena Băsescu a cochetat cu politica din 2008, când a devenit secretar general al Organizației de Tineret a PDL, a fost independentă, apoi, din 2014, a trecut la PMP.

(NU RATA: EBA, TRISTĂ DE ZIUA EI LA LOFT! DIN CAUZA BOTEZULUI LUI SYDA? MEZINA FOSTULUI PREȘEDINTE NU E BINE)

Ca independent, Elena Băsescu a candidat pentru alegerile europarlamentare din 2009, sub brandul EBA, care i-a rămas, de atunci, și poreclă, și a obținut un loc în Parlamentul European. În 2016, EBA s-a angajat la Camera de Comerț și Industrie, la departamentul de Relații Internaționale.

S-a retras din politică și a trecut în branșa jurnaliștilor. Fiica lui Traian Băsescu s-a angajat ca redactor de știri politice la un post de televiziune din Capitală.

Elena Băsescu așteaptă să intre la consultul medical (Foto: CANCAN.RO)

Traian Băsescu, mândru de fiica lui: ”Divorțată, trei copii, îi crește singură”

Elena Băsescu a fost căsătorită cu Bogdan Ionescu, până în septembrie 2016, un mariaj de patru ani din care au rezultat doi copii, Sofia Anais şi Traian Jr. Avea să devină mamă pentru a treia oară, în iunie 2018, când a născut-o pe Anastasia. Tătăl fetiței este afaceristul Cătălin Gheorghe, zis Tomată.

„Fiica mea este singură, divorţată şi are trei copii şi îi creşte. Dacă vrei să creşti trei copii, îi creşti. Şi nu plecaţi de la premisa că îi dă tata bani. Nu. Are şi o mică firmă care are succes tot mai mare. Uite că are trei copii. Nu e scuză că nu ai condiţii să creşti copilul. Ai condiţii să creşti trei copii. Văd că îi creşte destul de bine“, avea să-și laude fiica fostul președinte al României.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult