Elena Udrea cumpara tot ce prinde

De: Cancan
Publicat: 03/05/2007 | 00:00

Parcela din cartierul Floreasca, pentru care s-a platit o suma de sase cifre Investitie. Blonda a platit 900.000 de euro pe un teren in Floreasca Mihai Belu, Adrian Artene Elena Udrea a lasat o perioada politica pentru a se ocupa mai mult de afaceri. In decembrie ea a cumparat un teren cu 900.000 de euro, iar acum se pregateste sa faca o noua achizitie. La finele anului trecut, fosta consiliera prezidentiala a dat lovitura, achizitionand un teren intr-una dintre cele mai selecte zone ale Capitalei. Blonda de la PD impreuna cu sotul ei, Dorin Cocos, au platit 900.000 de euro pentru un teren situat pe strada Chopin la nr. 9B, in zona Floreasca. Parcela a facut parte din fostul hipodrom Floreasca. Ea a fost revendicata dupa Revolutie, dar fosta proprietara nu a avut timpul si relatiile necesare pentru a intra in posesie. Astfel, femeia a ajuns sa vanda contra 10.000 de dolari drepturile litigioase catre Gheorghe Stelian si Doru Nicorici. Nici ei nu au fost in stare sa dobandeasca acest teren pana la data de 21 decembrie 2006, cand primarul Neculai Ontanu a semnat actele de improprietarire. Peste exact o zi, Gheorghe Stelian vindea terenul Elenei Udrea si lui Doru Cocos. Foarte interesant! Imediat, Doru Nicorici, cea de-a doua persoana care detinea drepturi litigioase pe parcela respectiva, i-a dat in judecata pe noii proprietari si nu a renuntat la proces pana nu a primit de la partenerul sau partea sa de bani.

Paparazzi. Elena si fostul director juridic de la RAAPPS cauta un teren in Snagov Elena cauta un teren la Snagov

Sarabanda achizitiilor imobiliare ale Elenei Udrea continua. Recent, ea fost in vizita la Snagov, la niste prieteni. Fosta consiliera prezidentiala a petrecut doua zile pe malul lacului impreuna cu sotul ei. In ultima zi, paparazzii CANCAN au surprins-o plimbandu-se prin padure, probabil pentru a viziona un teren de vanzare. „Am cautat un teren in zona Snagovului, dar nu am cumparat, nu am gasit la un pret rezonabil”, recunoaste Elena Udrea. Ea a fost insotita de fostul director al Departamentului Juridic al RAAPPS, Florin Moldoveanu. Cei doi au fost colegi de facultate. „Florin a fost director la Juridic, la RAAPPS, in perioada guvernarii PD, iar eu am avut contracte cu aceasta institutie cand la guvernare se afla PSD. El a plecat de la regie cand la conducere se afla Vlaicu, numit acolo de PD”, a declarat Udrea. Fosta consiliera a presedintelui a explicat ca miliardele incasate de la RAAPPS pentru contracte de reprezentare juridica nu au avut nici o legatura cu fostul ei coleg de facultate.

Pelerinaj. Satenii se dau in vant dupa o poza cu bustul Elenei Oltenii i-au ridicat statuie din ciment si paie

Catalin Mihalache, din satul Prooroci, judetul Olt, i-a ridicat o statuie din ciment si paie blondei din politica romaneasca. „Romania se afla in criza politica datorita acestei excentrice blonde care a jucat cartile asa cum a vrut”, explica artistul care a terminat opera in doua zile. Mihalache spune ca a vrut sa realizeze o copie in marime naturala a blondei sexy, dar nu a avut bani si s-a rezumat la un bust. „Am poreclit-o „vulpea cea sireata” si intreg satul ar vrea sa o aiba in curte”, a declarat Catalin Mihalache. „Opera de arta” a costat 200 de lei, iar Mihalache vrea sa o vanda pentru 700 de lei. El va organiza o licitatie in acest sens. „Trebuia sa o faca jumatate blonda, jumatate bruneta, pentru ca asa este doamna Udrea: la fatada, o femeie foarte frumoasa si cu un picior in Parlament, o femeie foarte periculoasa. Lui Basescu i se trage de la biletelul scos la iveala de aceasta femeie sugubeata”, a declarat Ion Ratiu, localnic din Slatina. Catalin Mihalache a ridicat in curtea sa un bust si domnitorului Vlad Tepes, pentru ca asa crede ca ar trebui sa fie presedintele suspendat al Romaniei daca electoratul va fi de partea sa la referendum. „Daca trece cu bine de 19 mai, Basescu sa fie ca Vlad Tepes si sa traga-n teapa toti impostorii din politica romaneasca”, a mai spus olteanul. (M.B., C.G.)