Acasă » Știri » Sport » Fotbal » Fanii lui CFR, batuti mar de cei de la „U”

Fanii lui CFR, batuti mar de cei de la „U”

De: Cancan 16/07/2007 | 00:00
Fanii lui CFR, batuti mar de cei de la U

CONTRE. Fanii celor de la „U” si cei ai „ceferistilor” au discutat inainte si dupa meci (medalion) Razboi in iarba. Rivalitatea dintre cele doua grupuri de suporteri s-a rezolvat prin doua meciuri amicale, castigate la scor de cei care sustin culorile alb-negru Mihai Bacalu, Alexandru Mazilu Istvan Bencze a decedat in urma cu aproximativ o luna de zile. Fan al echipei CFR Cluj, el a fost snopit in bataie, intr-un bar, de catre 15 rivali de la cealalta formatie din orasul de la poalele Feleacului, Universitatea. „Sa stie cei de la CFR ca venim peste ei”, a tunat Mircea Cenan, unul dintre liderii clubului de pe stadionul „Ion Moina”. Amenintarile de atunci au fost puse in aplicare. Numai ca rivalitatea dintre cele doua galerii nu s-a mai derulat in baruri sau in parcuri. Batalia de ieri, din lungul razboi al „clanurilor”, s-a purtat la fel de barbateste, dar pe terenul de joc. Initiativa au avut-o chiar oamenii care, de regula, stau cu spatele la cei 22 de jucatori pentru a-i tine in frau pe destrabalatii ultrasi din tribune. Da, ei, jandarmii, au gasit solutia: tot o inclestare oarba, doar ca fara varsare de sange. Fanii au coborat pe terenul sintetic al uneia dintre scolile din cartierul Manastur, pentru turneul amical de fotbal. „U” s-a impus in prima partida la scor, 4-1, in fata „visiniiilor feroviari”. A urmat meciul dintre echipa a doua care a reprezentat culorile Universitatii si ultrasii KVSC de la CFR. Si aici, castigatori au iesit suporterii lui „U”: 4-0. „Aceste partide satisfac doar orgoliile, nu si rivalitatea locala dintre cluburi”, a apreciat unul dintre suporterii care au luat parte la joc. Cele doua amicale au fost presarate si cu intepaturi intre rivali, majoritatea venind din partea „sepcilor rosii”. Acestia au apelat la duritati pentru a se impune, dar si la vorbe grele. „Hai Romania!” sau „Ne intalnim in decembrie, la artificii”, au fost aluziile „alb-negrilor” facute fanilor CFR, care sunt asociati de rivali cu maghiarimea.

Andrade, „furat” de la Mioveni

Sefii de la Dacia Mioveni sar la gatul celor de la Rapid. Motivul este „deturnarea” portarului brazilian Andrade, care venise initial in Romania pentru a face vizita medicala si a semna cu clubul nou promovat. Intre timp, rapidistii l-au urcat pe fotbalist in avionul de Elvetia si i-au lasat cu buza umflata pe argeseni. „Zotta s-a purtat ca un hot de rand”, a acuzat presedintele Daciei, Ion Tutala, care ii bate obrazul directorului general din Giulesti. (A.M.)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Câți euro a luat Alexandra Duli, de la Pro TV, pentru cele 14 săptămâni la Survivor All Stars
Câți euro a luat Alexandra Duli, de la Pro TV, pentru cele 14 săptămâni la...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără decât fostul luptător și interlop
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Ultimul clip cu Corduneanu în viață! Ce a apărut pe pagina de TikTok a văduvei interlopului
Ultimul clip cu Corduneanu în viață! Ce a apărut pe pagina de TikTok a văduvei...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Ce s-a ales de Petru Buiuca, primul câștigător „MasterChef România”. Pe ce a cheltuit marele premiu câștigat în 2012
Ce s-a ales de Petru Buiuca, primul câștigător „MasterChef România”. Pe ce a cheltuit marele...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sore, detalii despre actualul ei iubit! Artista își dorește să facă al doilea copil cu el: „Verdictul final...”
Sore, detalii despre actualul ei iubit! Artista își dorește să facă al doilea copil cu...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi? „Sunt curios care este comportamentul tău când ești cu o persoană la care nu ții atât de mult.”
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Cum continuă YouTube lupta cu adblokerele?
Cum continuă YouTube lupta cu adblokerele?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Abia acum s-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
Abia acum s-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi...
“Avem o situație de urgență”. Boala care a început să facă ravagii pe un continent
“Avem o situație de urgență”. Boala care a început să facă ravagii pe un continent
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o...
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi...
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
O salată ce pare banală, dar are multe secrete. Radu Anton Roman o prepara impecabil
O salată ce pare banală, dar are multe secrete. Radu Anton Roman o prepara impecabil
BANCUL ZILEI | 9 din 10 bărbați mint. Ce face al 10-lea, de fapt?
BANCUL ZILEI | 9 din 10 bărbați mint. Ce face al 10-lea, de fapt?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Cum va arăta nunta lui Pepe cu Yasmine Oddy:
Cum va arăta nunta lui Pepe cu Yasmine Oddy: "E la alt nivel, e sinucidere...
Cum i-a dat Anamaria Prodan peste nas lui Laurențiu Reghecampf. Cadou de peste 100.000€ pentru Sarah
Cum i-a dat Anamaria Prodan peste nas lui Laurențiu Reghecampf. Cadou de peste 100.000€ pentru...
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o...
Orașul din România în care s-a lansat la apă o navă de pasageri. Va face curse de miercuri până duminică
Orașul din România în care s-a lansat la apă o navă de pasageri. Va face...