Fiica baschetbalistă a Anamariei Prodan face furori pe Insta cu ultimele fotografii!

Publicat: 18/05/2020 | 15:19

Sarah Dumitrescu, fiica din prima căsătorie a Anamariei Prodan, face furori pe Instagram! A afișat o schimbare radicală, de până și surorile Kardashian ar muri de invidie.

De pozele sexy e mândră și mama ei, Anamaria, care îi este alături necondiționat, ba chiar îi dă sfaturi prețioase de viață. În vârstă de 20 de ani, Sarah și-a făcut o schimbare de look care o prinde perfect. Tânăra și-a închis culoarea părului, pe care și l-a ondulat pentru o ședință foto sexy. Îmbrăcată cu o bustiera albă și cu o pereche de pantaloni de trening, Sarah a pozat provocator pentru cei aproape 100.000 de fani de pe Instagram.

Fiica Anamariei Prodan a terminat recuperarea și e gata de joc

Sarah Dumitrescu, baschetbalistă profesionistă în Statele Unite, suferea o groaznică accidentare la genunchi spre finalul anului trecut, în timpul unui joc. A fost operată, a trecut prin perioada de refacere, iar acum este gata să reia antrenamentele. Doar că pandemia de coronavirus nu o lasă.

Anamaria Prodan avea să povestească momentul când fiica ei, Sarah, s-a accidentat grav, în timpul unul meci de baschet, și a fost supusă apoi unei operații. “Sarah este și ea mândria familiei pe parte de sport. Îi merge foarte bine, este în State, este cel mai bun copil la categoria ei de vârstă din America la baschet. A avut de ales din 40 de oferte de la 40 de universități mari din America, ne-am decis foarte greu”, a spus anul tercut Anamaria Prodan.

 

„Am rămas fără aer! Simţeam că se prăbuşeşte cerul! Mă uitam la televizor şi eram atât de fericită pentru Sarah, juca perfect, intrase perfect în meci, ne bucuram la fiecare coş pe care îl dădea şi cred că exact în momentul ăla am simţit că ceva s-a rupt în mine. Cred că o parte din mine a ştiut că s-a întâmplat ceva foarte rău!”, a mărturisit aceasta. “O jucătoare cu un potential imens are dureri sfâşietoare!”, a anunţat comentatorul meciului, iar Anamaria nu mai putea rezista în faţa televizorului. “În secunda în care am văzut că nu se ridică şi tipa atât de tare a fost cumplit!”, a spus Anamaria.

”Era 6.00 dimineața, dar oamenii au fost solidari cu Sarah, care a stat mai bine de trei ore pe masa de operații. Mai mult, și la externare, am avut parte de o uriaşă surpriză, fiind aşteptate de colegele lui Sarah de la echipa de baschet. Toată lumea a fost alături de îngerul meu, Sarah! Toată echipa a fost lângă ea! Va reveni mai puternică ca niciodată”, a mai declarat  Anamaria Prodan.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult