Fiica lui Geoană i-a spus DA unuia dintre cei mai bogați burlaci din SUA! Operațiune specială de logodnă declanșată La Mogoșoaia

Ana Maria, alături de soțul ei, Garrett

Data de 4 august 2022 va intra în istoria NATO ca ziua în care Ana Geoană, fiica secretarului general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, s-a logodit cu americanul Garrett Clayton. În spatele oricărei alianțe militare de succes se află mereu o alianță sentimentală puternică.

Teatrul de operațiuni afective a fost desfășurat la Palatul Mogoșoaia, cu măsuri de securitate sporite, cum era și normal, căci o dată se logodește fiica unui înalt oficial NATO în județul Ilfov. Ana și Garrett au declanșat operațiunea specială de logodnă plecând de la Athenee Palace Hilton, acolo unde au fost cazați atât ei, cât și o parte din invitați.

Petrecerea de la Mogoșoaia a început la ora locală 19. Printre invitați s-a aflat și generalul Ilie Năstase, care a pățit ce a pățit, săracul! (Toată nenorocirea AICI) În urma deciziei de creștere a prezenței sentimentale americane în țara noastră, SUA a trimis în România o întreagă brigadă de nuntă.

Ana și Garrett s-au logodit, iar petrecerea de la Palatul Mogoșoaia a fost una de vis (Foto: Instagram)

Cartierul general: Palatul Mogoșoaia!

Palatul Mogoșoaia a fost ocupat în totalitate de trupele de menținere a păcii și liniștii în cuplu, precum și de forțe de distracție rapidă ale NATO.

Mircea Geoană, în calitate de socru mic și de secretar general adjunct al NATO, a dat dispoziții pentru desființarea cartierului general al Corpului V de Amantă. Palatul Mogoșoaia a fost înconjurat de unități de apărare anti-divorț. Sute de baterii de vin, dar și piramide de shoturi au fost așezate pe poziții de nuntă, printre cele patru mese lungi unde s-au strâns cam 120 de ”soldați”, chiar dacă n-a fost decât o petrecere de logodnă.

Invitații au ținut piept cu succes exploziilor de bucurie și bubuiturilor de la șampaniile de ultimă generație. Au curs și piramide de shoturi printre cele patru mese lungi. Tortul de la Cofetăriile Ana, deținute de familia Copos, a fost unanim apreciat de cei 120 de oameni, grupați regulamentar la 4 mese a câte 30.

Atmosfera de petrecere a fost întreținută de nuntătorii de gherilă Cornelia și Lupu Rednic.

(NU RATA: FAMILIA GEOANĂ, VACANȚĂ DE PESTE 100.000 $ CU CEL MAI MARE DUȘMAN AL PREȘEDINTELUI SUA PE UN YACHT DE 49 M)

Ana a purtat o rochie model Venus făcută de cine altcineva decât Cristina Săvulescu. Femeile sunt de pe Venus, bărbații sunt de pe Marte, se știe.

Mircea Geoană va deveni, în scurt timp, socru mic: Ana, fiica lui, s-a logodit cu Garrett (Foto: CANCAN.RO)

Garrett a cerut-o de soție cu un an înainte, Ana a uitat!

Ana și Garrett s-au cunoscut în America, acolo unde ea studiază în prezent comunicarea și ingineria la Universitatea Pennsylvania și și-a deschis propriul business de sănătate holistică, Linea. El este nepotul direct al unui american de origine poloneză, Jona Goldrich, care a fost un mare filantrop și una dintre cele mai importante personalități ale comunității evreiești din America. Deci familie nu bună, foarte bună!

(CITEȘTE ȘI: FIICA LUI MIRCEA GEOANĂ, APARIȚIE DE SENZAȚIE ÎN BEVERLY HILLS. A ALES O ROCHIE DE SEARĂ CARE A ÎNTORS TOATE PRIVIRILE)

După o relație de cinci ani, Garrett a cerut-o în căsătorie pe Ana anul acesta, pe 1 martie. Într-un podcast, pe YouTube, Ana a povestit cum s-a întâmplat acest moment:

„Logodnicul meu, Garrett, a pregătit o surpriză. El mi-a spus cu un an înainte că are o excursie surpriză, eu, într-un an, am uitat. El mi-a zis tot că nu-ți spun unde mergem, dar ia-ți haine de vreme caldă.

Când am ajuns acolo, am început să plâng pentru că era așa frumos, îmi place foarte mult natura, iar această insulă era în conservare. Am urcat pe o bărcuță și ne-au dus pe o altă insulă, unde era totul amenajat superb, cu flori.

Începea să se poarte ciudat, era stresat, că de ce nu apune soarele, noi eram în vacanță, eu am zis: «Hai, lasă, mama natură va face ce trebuie.»

Și m-am uitat la el în buzunare și nu avea nimic. Nu înțelegeam de ce e stresat. Apune soarele, în sfârsit, și îmi spune: «Hai să facem o plimbare!» Îmi zice că mai are o surpriză pentru mine, scoate inelul și mă întreabă: «Will you marry me?»

Am fost foarte emoționată, normal că am spus da.“

Ana și Garrett au fost felicitați pentru decizia luată, iar la petrecere, printre invitați a fost și Ilie Năstase (Foto: CANCAN.RO)

În cinstea acestui eveniment, toate avioanele F16 care apără în prezent teritoriul României au fost echipate ieri cu prosoape la oglinzile retrovizoare, iar pe aripi au fost montate păpuși îmbrăcate în rochii de mireasă de camuflaj. Casă de piatră și să aveți noroc și mult succes!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!