Florin Cristian Florea i-a golit casa lui Gabi Athos! Jefuit de fiul lui Vali Vijelie

• Showbiz
Florin Cristian Florea i-a golit casa lui Gabi Athos! Jefuit de fiul lui Vali Vijelie
milos. Gabi Athos nu a vrut sa-l vada la inchisoare pe baiatul manelistului

La sfarsitul lunii august a anului trecut, politistii comunei 1 Decembrie au fost alertati de fratele lui Gabi Athos, care i-a anuntat ca Florin Cristian Florea (n.r. – fiul nelegitim al lui Vali Vijelie) a furat un autoturism de teren Mercedes ML, care apartine mamei sale, bijuterii, doua telefoane mobile si mai multe haine care erau ale fratelui sau. Potrivit unor surse din politie, la momentul respectiv Florea era proaspat eliberat din penitenciar, unde executase o pedeapsa de trei ani pentru talharie. Acesta se cunostea cu Gabi Athos, care, ca sa-l ajute, il angajase la una dintre pizzeriile sale si il lasase sa stea la el in casa. In august, Athos a plecat la Paris, iar Florea a profitat de ocazie ca sa-i fure din casa. Ca urmare, baiatul lui Vijelie a cautat un geamantan in care a inghesuit toate lucrurile amicului sau, mai ales ca ei au cam aceeasi constitutie. Apoi a luat niste bijuterii, doua telefoane si cheile unui Mercedes ML. Dupa ce fratele lui Athos a reclamat furtul, iar politistii au pornit in cautarea suspectului, Florin Cristian Florea a abandonat masina, pe care o si lovise, apoi a disparut fara urma. Desi, cu exceptia autoturismului, nu s-a mai recuperat nimic din bunurile furate, pagubitul a tinut cont de prietenia pe care a avut-o cu Florea si a ales sa-si retraga plangerea. Contactat telefonic, Gabi Athos a refuzat sa comenteze pe marginea acestui subiect. Inchis pentru un telefon de 200 de lei In august 2005, pe cand era minor, Florin Cristian Florea si inca un individ au talharit un bucurestean, caruia i-au luat telefonul mobil in valoare de 200 de lei. In 2007, fiul lui Vijelie a fost condamnat la trei ani si jumatate de inchisoare, fiind eliberat in august 2010. Pe toata perioada detentiei, celebrul sau tata, Vali Vijelie, nu a trecut niciodata sa-l vada. Nici macar de Paste si de Craciun. In schimb, manelistul i-ar fi trimis mai multe pachete prin intermediul unei bunici si al unui var, care i-au adus cafea, tigari si alimente. Pentru a putea sa primesca mai multe pachete, Florea a fost un puscarias foarte cuminte. Acesta obisnuia chiar sa stearga holurile Penitenciarului Jilava, unde si-a ispasit pedeapsa, drept pentru care a fost recompensat de doua ori cu dreptul la mai multe pachete si zile de vizita.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!