Ion Șaulescu și Raluca, foștii concurenți de la Mireasa, au ajuns în pragul divorțului. După numeroase despărțiri și împăcări, cei doi au ales să meargă pe drumuri separate. Situația este mai complicată decât pare căci, deși nu mai sunt împreună, cei doi continuă să locuiască în aceeași casă.
Ion Șaulescu și Raluca au format unul dintre cele mai controversate cupluri de la Mireasa. Relația lor a fost marcată de momente dificile cu numeroase despărțiri și împăcări, transformând povestea lor de dragoste într-un adevărat carusel emoțional.
În urmă cu câteva luni, cei doi au anunțat că s-au despărțit și că au depus deja actele de divorț. Nu își mai vorbeau și erau hotărâți să încheie povestea de dragoste, apoi și-au dat seama că nu pot sta unul fără celălalt și și-au mai oferit o șansă. La scurt timp s-au despărțit iar, după ce inițial își retrăseseră actele de divorț de la notar.

Deși acum sunt hotărâți să meargă pe drumuri separate, cei doi continuă să locuiască sub același acoperiș. Ion Șaulescu a făcut confesiuni sincere și a spus tot ce se întâmplă între el și soția sa, Raluca. Fostul concurent a spus că au pus orgoliile mai presus decât relația lor și din acest motiv nu se mai înțeleg.
„Și eu sunt confuz, trecem printr-o situație… nu știu dacă e vorba despre maturizare sau despre o „ucidere” a orgoliilor. Nu știu despre ce e vorba. Clar știm un singur lucru: că nu ne e ușor niciunuia. În ciuda tuturor lucrurilor negative care au apărut între noi în ultima perioadă, ceva tot ne face să locuim împreună și să mai și vorbim din când în când. Am reușit chiar să mai și râdem atunci când nu ne certăm”, a spus Ion Șaulescu pentru Spynews.ro.
Deși nu mai formează un cuplu, el și Raluca împart același apartament pe care l-au închiriat încă de când erau împreună. Ion Șaulescu a încercat să doarmă în altă parte, dar nu s-a putut acomoda, deci a trebuit să se întoarcă în casa în care stă și fosta lui parteneră.
”Noi nu suntem împăcați, nu suntem nici despărțiți, dar locuim în aceeași casă. Când am venit aici, ca un cuplu, am luat o chirie împreună și suntem nevoiți să locuim împreună. E mult spus „nevoiți”, nu e ca și cum ne-am urî unul pe celălalt în casă, dar nici nu mai suntem soț și soție. Eu chiar m-am mutat pentru o noapte undeva, dar n-am putut să stau acolo din motive de igienă și m-am întors. Unii ar putea să ne numească acum colegi de apartament”, a mai zis fostul concurent pentru aceeași sursă.
Divorț-ȘOC la Mireasa! Și-au spus ADIO după 4 ani de căsnicie: ”Am ales să deschid ochii mai larg”