Acasă » Știri exclusiv » Gemenele de la Indiggo, încătușate după ce au provocat panică la Miami Beach. Polițiștii au chemat întăriri ca să le liniștească

Gemenele de la Indiggo, încătușate după ce au provocat panică la Miami Beach. Polițiștii au chemat întăriri ca să le liniștească

De: Keva Iosif 06/05/2026 | 22:00
Gemenele de la Indiggo, încătușate după ce au provocat panică la Miami Beach. Polițiștii au chemat întăriri ca să le liniștească

Vrând să cucerească America, Gabriela și Mihaela Modorcea nu au reușit decât s-o sperie! De 15 ani de când locuiesc peste Ocean, au ajuns să aibă un cazier mai stufos decât mulți interlopi din România. Cea mai gravă faptă comisă a fost consemnată anul trecut, când și-au atacat propria mama, fiind inclusiv arestate pentru asta. CANCAN.RO are detalii noi despre alte două episoade halucinante care s-au terminat tot cu încătușarea lor!  

După ani în care nimeni nu a mai auzit despre ele, fiind plecate de 15 ani din țară, gemenele de la Indiggo au revenit în atenția românilor cu un scandal greu de digerat, cu acuzații care mai de care mai șocante.

Cele două surori, care visau la o carieră internațională în muzică și au fost susținute ani la rând chiar de propria mamă în acest drum, au ajuns în 2025 în mijlocul unui dosar penal în Miami (și se pare că nu singurul). Acestea au fost arestate, fiind vizate de acuzații serioase, de la tâlhărie și lovire, până la vătămare corporală și împiedicarea arestării.

În documentele oficiale ale Poliției din Miami apare mențiunea de „violență domestică”, iar detaliul care a șocat este că victima ar fi fost chiar mama lor, Violeta Modorcea. Cea care, în timp, le-a susținut visul de a ajunge pe scenele internaționale.

Din fericire pentru ele, Violeta Modorcea și-a călcat pe inimă și a renunțat la acuzațiile împotriva lor.

Însă cu siguranța relația lor nu a mai rămas la fel, de vreme ce, potrivit informațiilor noastre, gemenele au fost nevoite să-și găsească altă casă în care să locuiască. Dovadă o face și actul depus la dosarul lor penal prin care anunță că vor primi corespondența la un alt domiciliu, un apartament mult mai modest dintr-o clădire multifamilială.

CANCAN.RO  a aflat că gemenele au ajuns iar după gratii, de data asta pentru incidente violente cu polițiștii din Miami!

Prima dintre ele, Mihaela Modorcea, a fost arestată după ce a fost prinsă vânzând ilegal bunuri personale pe una dintre cele mai populare artere pietonale din Miami Beach. Reclamată de martori printr-un apel la 911, un agent a venit de urgență și a încercat s-o identifice, însă românca s-a prezentat cu un nume fals și a devenit recalcitrantă. Din spusele polițistului, a fost nevoie de ”întăriri” pentru a o putea imobiliza.

”Persoana acuzată a declarat că numele ei este „Mihaela Lazarus”, dar a refuzat să își spună data nașterii. Ulterior, aceasta a început să își strângă bunurile personale, ignorând ordinele legale de a se opri, deși nu era liberă să plece.

Întrucât persoana continua să ignore ordinele mele legale, am procedat la încătușarea ei. În acelt moment, aceasta a început să țipe și să ceară ajutor, smucindu-și și încordându-și brațele, refuzând să fie încătușată. Acest lucru a atras un grup mare de oameni în jurul meu și al persoanei, perturbând desfășurarea normală a activității afacerilor din apropiere.

După o scurtă luptă, în care persoana a continuat să refuze să fie încătușată, ofițerul E. Santana-Lopez a ajuns la fața locului, iar împreună cei doi ofițeri au reușit să o încătușeze fără alte incidente.

Verificările în baze de date au arătat că numele real al persoanei este Mihaela Modorcea. Aceasta a fost pusă sub acuzare în consecință.

Persoana a fost apoi transportată la secția de poliție Miami Beach pentru procesare. De acolo, a fost dusă la centrul de detenție TGK.

A fost utilizată camera corporală (bodycam)”, a relatat unul dintre polițiștii care au verificat-o și arestat-o pe Mihaela Modorcea, potrivit dosarului în care este anchetată acum.

Gabriela Modorcea, acuzată de agresarea unui polițist în timpul reținerii!

Sora ei, Gabriela Modorcea, nu s-a lăsat mai jos cu ”isprăvile”, iar recent a fost arestată din nou după ce a agresat un polițist, conform documentelor oficiale obținute de CANCAN.RO.

Incident a avut loc la sediul unei firme de cauțiuni unde, potrivit raportului poliției, un agent ar fi încercat să o rețină pe Gabriela Modorcea în interiorul clădirii, în baza unui alt mandat de arestare activ.

În acel moment, conform declarațiilor consemnate în document, Gabriela Modorcea ar fi început să se opună reținerii  și ar fi devenit agitată. Raportul menționează că aceasta ar fi zgâriat agentul pe brațe și gât, fiind nevoie de intervenția medicilor.

În același dosar se arată că a fost solicitată intervenția Miami-Dade Fire Rescue (Rescue 17), iar ulterior polițistul a cerut transport medical la Jackson West Hospital pentru evaluare.

După intervenție, Gabriela Modorcea a fost reținută și transportată la centrul de detenție TGK, fiind formulată acuzația corespunzătoare („charged accordingly”), fără incidente suplimentare în timpul transportului.

De asemenea, documentul confirmă că reținerea a avut loc în context de warrant activ, iar autoritățile au dispus măsuri de tip „hold for bond hearing / do not bond out”, adică menținerea în custodie până la prezentarea în fața instanței.

CITEȘTE ȘI: Ți le amintești pe gemenele de la Indiggo? Româncele sunt acuzate de comportament bizar în preajma copiilor din New York, unde locuiesc. ”Sunt periculoase, am sunat la Poliție!”

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News