Gest inedit, în direct la TV. O prezentatoare își cere scuze fața de medicul pe care l-a declarat mort de COVID-19. VIDEO

Gest inedit, în direct la TV. O prezentatoare își cere scuze fața de medicul pe care l-a declarat mort de COVID-19. VIDEO

Jurnalista de la Digi 24, Carla Tănasie, a avut ocazia să îi ceară scuze Alidei Moise, medicului de la Spitalul Gerota pe care despre care anunța, în urmă cu două luni, că a murit de coronavirus. Cazul a ajuns chiar și pe masa CNA, unde a fost sancționat cu o amendă de 5.000 de lei.

În timpul interviului de pe 25 mai, Carla Tănasie a susținut că „este singura greșeală pe care am făcut-o în cariera de jurnalist” și a cerut iertare pentru informația „pe surse” difuzată fără să fie verificată.

„Sunteți doctorul despre care la un moment dat s-a știut pentru 20 de minute că ați pierdut lupta cu această boală. Am spus asta la televizor. M-am bucurat foarte mult când am aflat că nu este adevărat.

Vreau să-mi cer iertare și dumneavoastră, și familiei dumneavoastră. Sunt foarte conștientă de impactul pe care acea informație l-a avut asupra familiei dumneavoastră.

Sper să puteți trece peste, e singura greșeală pe care am făcut-o în cariera de jurnalist și sper că și ultima”, a spus jurnalista care acoperă zona de sănătate la Digi24.

Replica Alidei Moise

La rândul ei, medicul Alida Moise a spus că nu a văzut știrea în cauză și că, în primă fază, a refuzat interviul. Aceasta mai declarat, tot în debutul interviului:

„Am venit pentru că au ales copiii mei să vin, după cum v-am spus în discuția anterioară. Eu inițial am refuzat interviul. În clipa în care mi s-a transmis că intenționați să vă cereți scuze și am spus asta acasă, copiii mei au fost cei care au considerat că e ok și e suficient și nu trebuie să vă refuz.

Eu nu am fost trează atunci, nu am văzut știrea, ei sunt cei care au trăit impactul emoțional negativ și dacă ei au considerat că este bine să vin, pentru mine n-a fost o problemă să accept”, a declarat șefa secției de Terapie Intensivă de la Spitalul Gerota.

Reamintim că postul Digi24 a difuzat, la finalul lunii martie, știrea conform căreia sefa secției ATI de la Spitalul Gerota a murit de Coronavirus. Informația dată de Digi24 a fost infirmată, la aproximativ o oră, de secretarul de stat Raed Arafat, după cum menționează organizația, scrie PaginadeMedia. 

VIDEO AICI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!